Madre Teresa di Calcutta va fi sanctificată. Ceremonia va avea loc în Piața Sfântul Petru din Roma, canonizarea fiind celebrată de Papa Francisc. Maica Teresa este ”culmea slujirii, a bunătății și a iubirii…”, se afirma la înmânarea Premiului Nobel. ”Rețeta” Maicii Tereza este atât de simplă, mereu actuală. Lucruri mici făcute cu mare iubire. ”Găsește un minut pentru a gândi, găsește un minut pentru a te ruga, găsește un minut pentru a râde”. "Prin sânge sunt albaneză. Prin cetăţenie, indiană. Prin religie, sunt călugăriţă catolică. Prin chemarea mea, aparţin întregii lumi. Iar în ceea ce priveşte sufletul meu, îi aparţine în întregime Inimii lui Christos." În ciuda muncii dure şi a unei vieţi ascetice, faţa ei iradia întotdeauna bucurie şi pace. Ea a fost un semn al iubirii de Dumnezeu în lumea de azi, fiind considerată de mulţi o adevărată sfântă.
Am avut fericita ocazie să o pot întâlni, în 1991, graţie ÎPS Dr. Monseniorul Ioan Robu, la Catedrala Sfântul Iosif, pe Maica Teresa şi să realizez un interviu cu ea. Un chip de neuitat. O mână de om, înaltă de 1,51 metri, adusă de spate şi plină de ridurile vârstei, îmbrăcată ca o indiancă sărmană, cu un sari alb tivit cu albastru. Privirea şi atingerea ei m-au făcut să simt că iradiază o forţă extraordinară. Atunci când mi-a făcut semn s-o urmez, am trăit senzaţia că ochii ei pătrund până în adâncul sufletului. La sfârşitul întâlnirii aveam impresia că în faţa mea se află un înger care m-a atins cu aripa sa. Poate de aceea este supranumită "Îngerul din Calcutta". Motto-ul său era: "Nu îngădui niciodată ca cineva cu care te întâlneşti să nu plece mai fericit după întâlnirea cu tine". Să iubeşti şi să împarţi. Să dăruieşti până când doare. Aşa se definea această femeie mică de statură, cu o credinţă solidă ca o stâncă, numită Maica Teresa, care, de-a lungul întregii ei vieţi, a proclamat infinita dragoste pentru "cei mai săraci dintre săraci".
La 26 august 1910 venea pe lume, la Uskub, în Imperiul Otoman (astăzi Skopje, în Macedonia), Agnese Gonxhe Bojaxhiu, cunoscută apoi, în întreaga lume, ca Maica Teresa. "Mother" sau "Maica", cum o numesc cele 4.000 de surori de toate naţionalităţile, "Mataji" sau "Ma", pentru milioanele de săraci care au văzut în ea o mângâiere, "Madre", cum o numeau preoţii, "Maica Teresa", pentru mass-media. Maica Teresa şi-a dedicat întreaga viaţă bolnavilor, dezmoşteniţilor soartei, copiilor străzii, muribunzilor, întâi în India, apoi în întreaga lume, înfiinţând şi dezvoltând Ordinul "Misionarele Carităţii", care, la moartea ei, număra 610 misiuni în 123 de ţări, incluzând cantine populare, centre de ajutor familial, orfelinate, şcoli, ospicii, spitale speciale pentru leproşi, pentru bolnavii de SIDA sau de tuberculoză. Percepută ca un model de bunătate şi altruism, a fost evocată frecvent de presa indiană şi de cea occidentală din a doua jumătate a secolului al XX-lea. La vârsta de 12 ani a simţit prima dată chemarea către viaţa monastică. Maica Teresa nu a făcut mărturisiri despre copilăria sa. În schimb, se destăinuia: "Iubirea se construieşte mai întâi în familie şi capătă o altă dimensiune în rugăciune". La 18 ani îşi părăseşte ţara, aflată în instabilitate politică, şi intră în "Ordinul Surorilor Misionare" de la Mănăstirea Notre-Dame-de-Loreto, în Irlanda. După şase săptămâni, în care învaţă limba engleză şi se convinge de chemarea pentru viaţa de misionară, primeşte numele "Mary-Teresa", alegându-şi ca patroană spirituală pe Thérèse de Lisieux, călugăriţă carmelită din Franţa, ce fusese canonizată cu trei ani înainte. După doi ani de noviciat la Darjeeling, depune primul jurământ şi devine "Sora Teresa". Lucrează întâi într-un dispensar din Bengal, predă apoi geografia într-o şcoală din Calcutta, cu clase ce numărau în jur de 300 de elevi. Şcolarii sunt primii care o numesc "Ma" (mama). În tot acest timp îşi rezervă o bună parte din timp locuitorilor bidonvilurilor şi bolnavilor. Criza economică din India din timpul celui de al Doilea Război Mondial, combinată cu războiul civil, cu mişcările pentru independenţă, cu ciocnirile violente între musulmani şi hinduşi şi gândirea lui Mahatma Gandhi, îi provoacă Maicii Teresa o criză spirituală, care îi întăreşte hotărârea de a se dedica exclusiv celor sărmani. Este momentul în care se hotărăşte să înfiinţeze un nou ordin religios, care presupune ieşirea dintre zidurile mănăstirii, după 20 de ani de viaţă monastică. Obţine cu dificultate aprobarea din partea Vaticanului. Papa Pius al XII-lea îi acordă, în 1948, permisiunea de a părăsi Ordinul Surorilor de la Notre-Dame-de-Loreto pentru a se consacra săracilor. Este anul în care primeşte cetăţenia indiană şi se stabileşte în bidonvilul Taltola, împreună cu câteva călugăriţe care o urmaseră. Doi ani mai târziu era fondată congregaţia "Misionarele carităţii". În anii '60, opera Maicii Teresa era prezentă în toate diocezele din India, fondase, împreună cu părintele iezuit Travers-Ball, congregaţia "Fraţii Misionari ai carităţii", călugăriţele ei plecaseră în Venezuela. În 1969 se năştea ramura laică a ordinului, "Fraternitatea colaboratorilor Misionarilor Carităţii".
Începând din 1965, odată cu creşterea numărului vocaţiilor, noi aşezăminte sunt create în întreaga lume. În 1986, ea va merge în Cuba, iar în anul următor, în Uniunea Sovietică. Mai târziu, după 1990, când Cortina de Fier ce separa Europa în două va cădea, ea şi-a îndreptat privirea către ţările ex-comuniste, cum ar fi Iugoslavia, ţara pe care o părăsise în urmă cu 50 de ani, dar şi România. A fost calificată ca "sfântă mediatică", pentru că stăpânea la perfecţie arta comunicării şi a învăţat să se servească de mass-media pentru servirea propriei cauze. "Am făcut un contract cu Iisus, povestea ea cu umor la sfârşitul vieţii, ca de fiecare dată când cineva îmi face o fotografie, aceasta să servească la mântuirea unui suflet din Purgatoriu... Astfel o să se golească repede!"
Maica fără frontiere
La dorinţa Papei Paul al VI-lea, în 1968, Maica Teresa deschide o Casă de Caritate la Roma şi altele în America Latină. Vor urma noi aşezăminte în marile oraşe din Australia şi Statele Unite. Opera ei se întindea peste tot în lume, unde exista sărăcie, dar mai ales în zonele de conflict, în ţările ostile misionariatului, cum erau cele comuniste. În Yemen, unde s-a ocupat de leprozeriile din deşert, va primi numele de "Maica fără frontiere", în Beirut va salva copii spitalizaţi de sub tirul artileriei, în Bophal va ajuta victimele catastrofei ecologice, produsă în urma unei explozii chimice înfiorătoare care a ars un oraş întreg. În 1985 deschide primul adăpost la New York pentru bolnavii de SIDA. În pofida suferinţei fizice şi psihice şi a sărăciei în care a trăit, Maica Teresa a apărat toată viaţa realitatea fericirii terestre, ce poate fi obţinută prin simplitate. Ea a rezumat într-una dintre scrierierile sale, "Un drum foarte simplu" (1995), cinci precepte menite să asigure adevărata fericire pe pământ: "Fructul tăcerii este rugăciunea. Fructul rugăciunii este credinţa. Fructul credinţei este dragostea. Fructul dragostei este slujirea celuilalt. Fructul slujirii este pacea". Acuzată adesea că a transformat sărăcia în mit, Maica Teresa făcea o distincţie clară între sărăcia liber aleasă de monah, care este un semn, şi mizeria impusă, pe care o definea ca "rezultat al refuzului nostru de a împărţi bogăţia. Dumnezeu n-a creat sărăcia, el ne-a creat pe noi, oamenii". Recunoaşterea activităţii ei în slujba binelui umanităţii s-a materializat în diverse distincţii. Devine "Doctor Honoris Causa" al mai multor universităţi de pe glob. În 1962, India îi acordă medalia "Padma Shri", apoi, Premiul "Jawaharla Nehru pentru Dialog Internaţional" (1972) şi, în 1980, Medalia "Bahrat Ratna", cea mai înaltă distincţie civilă a ţării. SUA o onorează cu "Premiul Kennedy pentru Bunul Samaritean", cu "Medalia Libertăţii", cea mai prestigioasă din ţară, iar Universitatea din Washington creează special pentru ea titlul de "Doctor al Omenirii". În 1978 primeşte "Premiul Balzan" pentru umanitate, pace şi fraternitate. În 1979 i se acordă Premiul Nobel pentru Pace, pe care îl acceptă "în numele celor săraci". Discursul pe care l-a pronunţat cu ocazia decernării prestigiosului premiu, la Oslo, a rămas o referinţă a genului. După ce şi-a făcut semnul crucii pe buze şi a invitat cât se poate de firesc publicul să se roage la Dumnezeu, ea s-a lansat într-o diatribă împotriva lumii occidentale în care sunt permise libertatea moravurilor şi avortul. A fost distinsă şi cu Premiul "Mama tuturor mamelor". A avut relaţii excelente cu Indira Ghandi, primul-ministru al Indiei, dar şi cu Lady Diana. După ce l-a întâlnit pentru ultima dată pe Papa Ioan Paul al II-lea, Maica Teresa s-a întors la Calcutta pentru ultimele săptămâni de viaţă. La 5 septembrie 1997 a părăsit această lume sau, așa cum îi plăcea să spună, s-a întors la Casa Tatălui. Guvernul Indiei i-a organizat funeralii oficiale. Mormântul ei de la Casa Misionarelor Carităţii a devenit curând loc de pelerinaj şi rugăciune, fiind frecventat de oameni de toate religiile şi din toate straturile sociale. La mai puţin de doi ani de la moartea ei, Papa Ioan Paul al II-lea, în prezenţa unui impresionant număr de credincioşi, în Piaţa Sfântul Petru, a permis deschiderea dosarului de canonizare, iar la 20 decembrie 2002 a aprobat decretele privind virtuţile sale eroice şi miracolele. Maica Teresa spunea adesea: "Chiar dacă nu avem prea mult de oferit, putem totuşi să dăruim întotdeauna bucuria unei inimi îndrăgostite de Dumnezeu". Maica Teresa a fost declarată "Fericită" la 19 octombrie 2003, de către Papa Ioan Paul al II-lea, la Vatican.
O mistică, între Orient şi Occident
Viaţa şi opera Maicii Teresa sunt o dovadă a nevoii de a iubi, a măreţiei şi demnităţii fiecărui om, a valorii fiecărui lucru, oricât de mic, făcut cu credinţă şi dragoste. Există însă o latură eroică a acestei femei, care n-a fost relevată decât după moartea ei: trăirea unui sentiment dureros, profund de a fi separată de Dumnezeu, chiar respinsă de El, însoţit de o dorinţă mereu mai intensă de a-I primi dragostea. Ea a numit această experienţă, în scrisorile către duhovnicii săi, "noaptea dureroasă" a sufletului, care a început odată cu munca în slujba săracilor. Experienţa o clasează, după preceptele teologice, în lumea celor aleşi de divinitate şi a constituit unul dintre argumentele canonizării. Înţelegerea importanţei activităţii ei căpătase dimensiuni însă în urma difuzării, în 1969, la BBC, a documentarului "Something Beautiful for God" de Malcolm Muggeridge şi a volumului cu acelaşi titlu apărut în 1971. În acelaşi timp, Maica Teresa a primit şi onorurile ierarhiei Bisericii Catolice. Papa Paul al VI-lea i-a atribuit "Premiul Ioan XXIII pentru pace", în 1971, iar cinci mai târziu va fi distinsă cu Premiul "Pacem in Terris".
Ca orice personalitate a fost adulată şi controversată. A fost acuzată că se foloseşte de mediatizarea activităţii sale pentru obţinerea de bani, deşi anularea banchetului de la primirea Premiului Nobel şi suma aferentă distincţiei au fost donate săracilor din Calcutta. Unii dintre jurnaliştii occidentali au acuzat-o de antifeminism din cauza opiniilor ei privind avortul. I s-au reproşat greşelile politice, din cauza relaţiilor cu dictatorul haitian Duvalier, care i-a acordat "Legiunea de Onoare", şi a sumelor primite de la escrocul american Charles Keating sau a condiţiilor rudimentare în care acorda îngrijiri bolnavilor şi care nu corespundeau standardelor occidentale. Dar, Maica Teresa este considerată încă una dintre figurile marcante ale secolului al XX-lea. În volumul Mirosul Indiei, cunoscutul scriitor şi scenarist Pier Paolo Pasolini descrie într-un reportaj incendiar momentele care l-au marcat în călătoria făcută în India împreună cu romancierii Elsa Morante şi Alberto Moravia, afirmând: "Un occidental care merge în India are totul şi nu dă nimic. India, în schimb, nu are nimic, dar în realitate dă totul. Ea e cea care a dat-o pe Madre Teresa". Pasolini o aseamănă prin blândeţea figurii cu Sfânta Anna a lui Michelangelo, "liniştită şi liniştitoare". Un volum interesant este și Maica Tereza Sfânta iubirii, semnat de părintele Lush Gjergji. În afara documentarului de la BBC, un film regizat de Kevin Connor, Maica Teresa: în numele săracilor lui Dumnezeu, cu Geraldine Chaplin în rolul principal, şi un serial italian de televiziune, în care Maica Teresa este încarnată de Olivia Hussey şi care a fost apoi adaptat pentru marele ecran, reconstituie viaţa şi opera exemplare ale acestui simbol al iubirii de oameni. Într-un interviu acordat cu prilejul premierei filmului, Geraldine Chaplin mărturisea că a fost atât de impregnată de rol încât a trăit senzaţia că se identifică cu Maica Teresa. A început să dăruiască elegantele haine și bijuterii pe care le avea şi timp de câţiva ani a avut sentimentul că nu mai poate trăi în hotelurile elegante, că stilul ei de viaţă îi jigneşte pe cei din jur. Celebrul coregraf Maurice Béjart a creat un impresionant balet, cu Compania M, formată din dansatori din întreaga lume, intitulat Maica Teresa şi copiii lumii, pe muzică indiană mixată cu Bach, Mozart şi rock, iar numărul biografiilor ei nu încetează să crească.
Madre Teresa a luptat, a suferit, s-a rugat, şi-a deschis inima pentru toţi şi a reuşit numai prin iubire să creeze o oază a Speranţei, traversând această lume cu micile sale arme: simplitatea, generozitatea şi iubirea.