Ilie a fost fiul lui Sovac, preot al Legii Vechi în Galaad. Pe vremea Regelui Ahab, căsătorit cu o prinţesă feniciană, Isabela, începe o prigoană a credincioşilor din Vechea Lege şi o apropiere de credinţa în Baal. Pentru această faptă Proorocul Ilie îl mustră pe rege cu vorbe aspre şi prevesteşte trei ani şi jumătate de foamete pentru poporul evreu. Regele încearcă să-l omoare, dar nu reuşeşte. După vremea de foamete, Ilie revine şi dovedeşte poporului care este Dumnezeul cel adevărat. Slujitorii lui Baal sunt ucişi şi foametea încetează. În timpul vieţii, Ilie face minuni. După moarte, este ridicat la cer într-un car de foc. Va reveni pe pământ la Sfârşitul Veacului. Aceasta ar fi, pe scurt, povestea proorocului Ilie. Legenda românească însă – așa cum a fost ea culeasă și adunată de Irina Nicolau în Ghidul sărbătorilor româneşti (Humanitas, 1998) - spune că Ilie era om şi lucra la câmp ca toţi oamenii. Era foarte voinic, de aceea Necuratul a pus ochii pe el. Într-o zi, o voce îi porunceşte: mergi acasă şi vezi cu cine doarme nevasta ta în pat! Ilie ia toporul, intră în casă, vede un bărbat şi o femeie care dorm într-un pat şi le taie capul pe loc. Erau părinţii lui…
Împrăștierea dracilor
Pe firul țesut de Irina Nicolau: „Se urcă Ilie într-o căruţă de foc cu cai de foc şi merge la Dumnezeu să-i spună ce i-a făcut Diavolul. Dumnezeu îi dă un bici să-i săgeteze pe Draci. În vremea aceea Dracii mai stăteau încă în cer. Sfântul Ilie şi-a pus mintea cu ei şi a început să-i oropsească. Îi săgeta cu biciul şi ei cădeau câtă frunză, câtă iarbă. Vine rândul Dracilor să ceară ajutorul lui Dumnezeu, care îi recomandă lui Sântilie s-o lase mai domol. Dracii au rămas care cum a nimerit. Tartorul şi câteva căpetenii au ajuns în fundul pământului şi au făcut Iadul. Unii au rămas prin pomi. Ei sunt cei care dau brânci oamenilor care se urcă în copaci. Alţii atârnă în văzduh, cu capul în jos, şi împiedică sufletele să ajungă în cer. Unii mai amărâţi, tot cu capul în jos atârnaţi, umplu lumea de bale.”
Zâne-n nuc, șarpe-n alun
„În multe legende – mai reținea cercetătoarea Irina Nicolau - revine ideea că Sfântul Ilie este prea puternic. Când îi săgetează pe Draci, se cutremură pământul din ţâţâni. Se zice că atunci când Maica Domnului năştea pe Fiul Sfânt, Ilie a trăsnit un Drac şi Fiul s-a speriat. Dumnezeu l-a pedepsit pe Sfânt şi i-a uscat mâna dreaptă. De atunci Ilie este stângaci. Se mai zice că Sfântul Ilie nu ştie când cade sărbătoarea lui. Dornic să facă un chef, îl întreabă pe Dumnezeu dacă nu i-a venit ziua. Mai este până la ziua ta, îi zice Dumnezeu. Şi tot aşa, până când ziua a trecut… De furie, Sfântul Ilie începe ploile. Dacă plouă şi tună de Sfântul Ilie, merele şi alunele vor fi viermănoase. Alunul este copacul şarpelui, după cum nucul adăposteşte Zânele. De Sfântul Ilie femeile dau de pomană mere. Până atunci ele nu gustă nici un măr. Pentru apicultori este o zi importantă, încep să reteze stupii, să ia miere.”
Alte tradiții de Sfântul Ilie
În satul tradițional românesc, această sărbătoare cu dată fixă (20 iulie) se ține prin nelucrare, fiind consacrată pomenirii celor adormiți. De Sfântul Ilie se dădeau de pomană faguri, dar și mere de vară după ce mai întâi au fost duse la biserică pentru a fi sfințite. De asemenea, la această dată femeilor bătrâne li se ridica interdicția de a mânca mere, care începuse la Sfântul Petru. În imaginarul popular, Sânt-Ilie era considerat căruțașul lui Dumnezeu, dar și patron al norilor și al ploilor cu tunete și fulgere specifice lunii iulie. Pentru a explica aceste fenomene meteorologice spectaculoase, țăranul român își imagina că tunetele sunt cauzate de huruitul căruței pe drumurile cerului, iar fulgerele erau scânteile care săreau din biciul cu care Sfântul își mâna caii de foc. În satul tradițional, Sfântul Ilie era protectorul breslelor căruțașilor și cojocarilor, deoarece, conform tradiției creștine, pe când marele Prooroc a fost ridicat la cer într-un car de foc a lăsat să-i cadă cojocul, pentru a fi prins de ucenicul său, Elisei.
Se zice că atunci când Maica Domnului năştea pe Fiul Sfânt, Ilie a trăsnit un Drac şi Fiul s-a speriat. Dumnezeu l-a pedepsit pe Sfânt şi i-a uscat mâna dreaptă. De atunci Ilie este stângaci.
Dacă plouă şi tună de Sfântul Ilie, merele şi alunele vor fi viermănoase. De Sfântul Ilie femeile dau de pomană mere. Până atunci ele nu gustă nici un măr.
Explicații foto:
1. Icoană pe sticlă cu „Sfântul Ilie”, datată 1877, meșter Savu Moga, zona Arpașu de Sus, Țara Oltului - Colecția Muzeului Naţional al Ţăranului Român, categoria Tezaur.
4. Icoană pe sticlă cu tema „Sfântul Prooroc Ilie”, pictată în cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea la Mărginimea Sibiului, cunoscut centru de iconari din Transilvania. Icoana poate fi admirată în expoziția permanentă a Muzeului de Artă Populară Constanța.
5. Icoană țărănească pictată la începutul secolului al XIX-lea la Nicula (județul Cluj).