Jurnalul.ro Ştiri Locale Sfârşit tragic! Un bărbat a decedat în urma unui accident rutier produs pe DN 7

Sfârşit tragic! Un bărbat a decedat în urma unui accident rutier produs pe DN 7

Un accident rutier soldat cu decesul unui bărbat în vârstă de 62 de ani s-a produs miercuri, pe drumul naţional DN 7, înainte de intrarea în satul Toc, aparţinător comunei Săvârşin, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, maior George Pleşca. 

Potrivit acestuia, în accident au fost implicate trei autocamioane, unul care transporta nisip, şi două autoutilitare în cuplu fiecare cu câte o semiremorcă. În urma accidentului au rezultat două victime, ambele dintr-o autoutilitară, şoferul in vârstă de 33 ani, conştient, care a fost predat echipajului SAJ, şi respectiv pasagerul din dreapta, în vârstă de 62 ani, care a fost extras de către echipajul de descarcerare şi declarat decedat. 

"La locul accidentului au intervenit: o autospecială pentru descarcerare de la Garda de Intervenţie Bârzava, 1 echipaj SMURD TIM de la Detaşamentul de Pompieri Militari Arad, o autospecială de stingere cu apă şi spumă de la Garda de Intervenţie Birchiş, (în total 8 subofiţeri), o ambulanţă de la Substaţia Săvârşin a Serviciului de Ambulanţă Judeţean Arad", a declarat maior George Pleşca. 

Acesta a mai menţionat că DN 7 a fost blocat pe ambele sensuri de mers timp de mai multe zeci de minute.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, inspector principal Lorena Radu, a precizat că poliţiştii din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere Arad, care s-au deplasat la faţa locului pentru primele cercetări, au stabilit că în cursul zilei de miercuri, un bărbat de 33 de ani, din judeţul Harghita, în timp ce conducea o autoutilitară pe DN 7, dinspre Arad spre Deva, nu a păstrat o distanţă de siguranţă în mers, intrând în coliziune cu o autoutilitară în cuplu cu semiremorcă condusă de un bărbat de 44 de ani, din Bucureşti. 

'În urma impactului, prima autoutilitară a intrat în coliziune cu o alta în cuplu cu semiremorcă, la volanul căreia se afla un tânăr de 25 de ani, din judeţul Sălaj care se deplasa regulamentar pe sensul opus de mers. În urma evenimentului a decedat un bărbat în vârstă de 69 de ani, din judeţul Harghita, pasager în autoutilitara care a provocat evenimentul rutier', a declarat presei inspectorul principal Lorena Radu. 

Aceasta a adăugat că în urma accidentului rutier a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă. AGERPRES

Subiecte în articol: accident rutier DN 7
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri