Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Medicul de familie Sfatul medicului PROTEZAREA ARTICULARĂ sau Artroplastia. Ce trebuie să știi

Sfatul medicului PROTEZAREA ARTICULARĂ sau Artroplastia. Ce trebuie să știi

Sfatul medicului PROTEZAREA ARTICULARĂ – Cunoscută și sub numele de artroplastie, protezarea articulară este acea procedură chirurgicală care are ca finalitate restabilirea funcției unei articulații. Cea mai frecvent întâlnită operație de acest tip este cea la nivelul genunchiului afecta de gonartroză, dar există și alte articulații care pot fi protezate, cum ar fi, de exemplu, șoldul.

Sfatul medicului PROTEZAREA ARTICULARĂ – când se impune să apelezi la ea

Dr. Paul Năstase – medic specialist cu competențe în chirurgia artroscopică, chirurgia artroscopică, artoplastia genunchiului, artoplastia șoldului, chirurgia mâinilor (decompresia tunelului carpian, traumatismul lui Dupuytren, traume etc.), examenul artroscopic și tratamentul leziunilor genunchiului – susține că aceasta este o măsură extremă la care trebuie să apeleze pacientul: „La artroscopie trebuie să se ajungă atunci când calitatea vieții pacientului respectiv este atât de proastă încât avem nevoie neapărat de așa ceva”.

Sfatul medicului PROTEZAREA ARTICULARĂ – de ce nu e bine să faci asta înainte de orice altceva. Înainte de a apela la chirurgia artroscopică, pacientul, la recomandarea și cu susținerea medicului curant, trebuie să parcurgă o serie de etape intermediare de tratament. „Întotdeauna se începe cu tratamentul conservator. Sub nici o formă – dacă un pacient vine și îmi zice: Domnul doctor, mă doare foarte tare genunchiul, nu știu ce să-i mai fac; mă doare de câteva luni! – eu n-o să-i recomand operația. O să-l întreb mai întâi dacă a făcut ceva pentru afecțiunea pe care o are. Iar dacă răspunsul este negativ, am să-l îndemn să facă mai întâi o radiografie. Și numai în cazul în care este os pe os – și nici atunci, poate, de la bun început – o să-i recomand protezarea. De ce? Pentru că noi, în primul rând, nu tratăm radiografii, ci tratăm pacienți. Și poate că-i mai câștig niște timp cu gimnastica medicală sau cu infiltrațiile. Protezarea articulară trebuie să fie ultima dintre soluții. Tot timpul trebuie parcurse niște etape, pentru că nu știi pacienții cum reacționează”.

Sfatul medicului PROTEZAREA ARTICULARĂ – cât de traumatizantă este pentru pacient

.......................

Citește mai departe și află tot ce trebuie să știi despre PROTEZAREA ARTICULARĂ

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri