Afirmația lui Ion Țiriac potrivit căreia preferă un hoț unui prost, pentru că după el mai rămâne ceva, a intrat în categoria memorabilelor. Dar mare problemă e că și proștii fură, cum s-a întâmplat începând din 2005. După care au venit analiștii să producă argumente care să explice evoluțiile macro, numai și numai să nu se vorbească de prostie.
Iată deci hiba din spusele miliardarului, el face o împărțire între hoți și proști, de parcă la noi ar fi furat doar primii.
Sigur că peste tot în lume cine-i deștept merită să aibă mai mult și când fură cineva cu deficit educațional nu-și pune problema nici cât fură, nici de unde. Tocmai de aceea însă nu trebuia încălcată cutuma și să-i fie permis oricui să fure.
Dar asta s-a întâmplat tocmai pentru că România e un stat social, așa cum scrie în Constituție. Într-un asemenea stat au loc derogări de la responsabilizarea decidenților și mişcările autointitulate liberale sunt conduse de persoane ce încearcă să salveze aparenţele cu discursuri sforăitoare, sărace în elemente doctrinare, care urmăresc doar să obţină foloase necuvenite de pe urma solidarităţii sociale
În statul egalitarist România cei care acumulează avere spun că-i bine că nu dau doar ei bani pentru ceea ce s-a furat, iar cei săraci sunt mulțumiți că unora nu le e foarte bine. Dacă voia să fie nuanțat, Țiriac trebuie să pomenească explicit de educație și de avantajul comparativ pe care-l conferă. Element pe care-l găsim în discursul lui Brătianu, care a apreciat că între o persoană educată și necinstită, și una mai puțin educată, dar cinstită, o preferă pe cea de a doua.
Zicerile vădesc cum era văzut în interbelic mediul politic, și care e acum viziunea unui om de afaceri despre mediului de business. Cele două maxime nu sunt însă opozabile, fiindcă dincolo de educație și inteligență Brătianu atrage atenția asupra caracterului.