Vremurile s-au schimbat, noile generații nu au trăit evenimentele din epoca în care este plasată acțiunea comediei, dar umorul autorului se întâlnește cu talentul regizorului și al actorilor, în așa fel încât opera prinde viață în contemporaneitate, biciuind moravurile din trecut, care au rămas aceleași în prezent, în situații diverse. Regizorul mărturisește că una dintre „piesele de rezistență” este plasarea în context a reclamelor din perioada comunistă, ceea ce transpune publicul în acea epocă, stârnind amintirile unora și curiozitatea celor mai tineri, care încep să înțeleagă viața din România de atunci.
„Siciliana” este o mutare în jocul de șah, o metaforă folosită de genialul dramaturg român Aurel Baranga pentru a pune în scenă o situație tragică transformată în comedie, pe același principiu care a stat la baza rezistenței românilor în perioada cea mai neagră a comunismului. Faptul că publicul de astăzi râde la fel de mult și cu poftă, cum râdea și cel de acum 64 de ani, arată că nu latura politică primează, ci arta în sine.
Piesa scrisă în anul 1960 se joacă acum în regia lui Toma Enache, la Teatrul Dramaturgilor Români, este un eveniment cultural complex, pe lângă faptul că e și cea mai jucată comedie a dramaturgului Aurel Baranga - peste 500 de reprezentații la Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București.
De altfel, autorul, Ioan Aurel Baranga - născut Aurel Leibovici, la București, înainte de Primul Război Mondial (20 iunie 1913 - 10 iunie 1979, poet și dramaturg român de origine evreiască, a fost unul dintre personajele cele mai interesante ale sistemului comunist, pe de-o parte fiind omul sistemului, pe de alta, fiind acel tip de dizident acceptat despre care se spune că aparatul de stat ar fi avut nevoie, pentru a detensiona, din când în când, situația, oferindu-le românilor măcar posibilitatea de a se amuza pe seama moravurilor partidului unic și opresiv.
Absolvent de Medicină, în 1938, Baranga a debutat cu versuri în revista „Bilete de papagal” a lui Tudor Arghezi, apoi a editat, împreună cu Gherasim Luca, Paul Păun și Sesto Pals, revista de avangardă „Alge”, a colaborat la revista de avangardă editată de Sașa Pană și Moldov, iar după Al Doilea Război Mondial, când s-a instaurat regimul comunist, în 1948, a scris textul imnului României comuniste din anii 1948-1953 „Zdrobite cătușe”, pe muzica lui Matei Socor, devenind astfel parte a sistemului.
În același an, Aurel Baranga a primit ca „sarcină de partid” înființarea revistei de satiră și umor „Urzica”, pe care a condus-o până la sfârșitul vieții. Revista și piesele lui de teatru ofereau publicului din România comunistă acel umor necesar pentru a trece mai ușor peste problemele epocii, cu toate neajunsurile și opresiunea sistemului dictatorial.
Reclamele din „epoca de aur”
În regia lui Toma Enache au fost deja trei reprezentații ale comediei lui Baranga, „Siciliana”, începând cu avanpremiera și premiera de pe 1 iunie, iar regizorul a declarat, pentru Jurnalul, că se pregătește să meargă într-un amplu turneu prin toată țara, poate chiar din această vară.
„Publicul care a prins mai mult din perioada comunistă, dar și cel mai tânăr se amuză, pentru că oamenii văd reclamele la Cico, din perioada comunistă, văd anunțurile vremii, că toți românii vor avea mașină de spălat, ceea ce pe atunci era ceva extraordinar. Și pentru cei tineri e foarte amuzant, pentru că văd cum arătau reclamele atunci. Povestea tinerilor care erau obligați să plece după ce termină facultatea, ca să lucreze undeva la țară, este percepută de tinerii care nu au prins acele vremuri prin intermediul acelorași intervenții pe care ei le văd și azi: fiul cuiva dintr-un minister e obligat să plece să lucreze undeva la țară și tatăl intervine pentru el. Am integrat câteva elemente ușor recognoscibile, cum ar fi cartoanele de Kent, cafeaua Amigo, sifonul, din zona în care păstrează o nostalgie a perioadei. Este o poveste de dragoste pe tabla de șah a vieții. Ce faci dacă ții la orașul tău și la țara ta și nu vrei să pleci? Te căsătorești ca să poți trece puntea. Se mai întâmpla așa și în cazul celor care voiau să plece în străinătate, mai ales în America. Este un umor de situație, de context, perceput din toate unghiurile”, explică regizorul Toma Enache.
Tineri actori, foarte talentați
Actorii s-au integrat perfect în poveste, chiar dacă și ei, la rândul lor, provin din generații diferite. Unii au trăit în comunism, alții doar au auzit povești de la părinții lor. La casting, pentru a obține rolurile, au participat 250 de tineri actori din care regizorul a ales 7, dar a optat pentru a le oferi dubluri ale rolurilor, considerându-i foarte buni.
„Actorii au intrat foarte bine în pielea personajelor. M-am bucurat enorm că au venit foarte mulți tineri la probe și au fost atât de buni, încât am optat pentru a ține câte doi, pe dublu rol, să fie 7 tineri pe care să-i promovăm și să aibă șansa să joace. Toate rolurile sunt importante. E un spectacol construit cu acești tineri talentați, în care cred foarte mult și sunt sigur că îi vom vedea și în alte piese extraordinare. Au un haz nebun și de-asta spectacolul e atât de bine primit de public. Toată lumea râde, pentru că ei joacă extraordinar de bine. Dar e un spectacol foarte greu, lansat în perioada comunistă și care a avut la bază umorul legat de situațiile de atunci, pe care publicul de acum le percepe diferit. Noi am reușit să păstrăm hazul de atunci, deși lucrurile s-au schimbat foarte mult”, a mai explicat regizorul Toma Enache, pentru Jurnalul.
Rolurile părinților sunt jucate de actorii Corina Dănilă și Adrian Păduraru, iar tinerii talentați sunt Vlad Vîlciu, Ana Vîlcu, Iulia Bibu, Georgiana Ionescu, Teodora Daiana Păcurar, Dani Ionescu și Emanuel Varga.
Excursie cu „mașina timpului”
Piesa are și forța de a trimite publicul înapoi în timp, în anii ’60. Printre elementele din decor este și un televizor mare pe care se proiectează reclamele din perioada comunistă care le amintește unora dintre spectatori de acea epocă, iar celor mai tineri le oferă șansa de a putea înțelege o perioadă pe care nu au trăit-o și pe care încearcă să o-nțeleagă.
„La discuțiile cu membrii echipei, am explicat unele lucruri pe care să le înțeleagă foarte bine. După 1964, mai ales după 1970, lucrurile s-au mai relaxat și există pentru unii o nostalgie, deși s-a înrăutățit situația după 1984, când în magazinele din marile orașe nu mai era nimic, iar autobuzele și trenurile erau pline, cu oameni care atârnau pe scară sau călătoreau pe trenuri. Sfatul meu, pentru cei care sunt nostalgici, este să vadă filmul „Între chin și amin”. Am fost în toată țara, cu acest film, și am văzut reacțiile, la vederea imaginilor cu cei care au trecut prin pușcăriile comuniste, prin reeducare și toate problemele de atunci. Revenind la comedie, amuzamentul vine și din comicul de situație, prin expunerea falsului și a minciunilor de atunci: ce bine o ducem, pentru că sunt familii care vor avea mașină de spălat, iar dacă vor munci 3 luni își vor putea cumpăra un aparat de radio. Televizorul vor putea să-l cumpere după 6 luni de muncă. Am pus reclamele la Dacia, la Mobra, despre care toți știm acum cum erau, dar atunci erau singura opțiune”, mai spune regizorul.
Piesa se va juca în continuare, în această vară, iar la toamnă se pregătește un turneu prin toată țara. „Este o comedie fără prea multe elemente politice. Se va juca în continuare la București, dar vrem
să ducem spectacolul și în turneu prin țară, poate chiar din această vară. Am primit mai multe invitații, la Ploiești, Iași, Reșița, Constanța, dar trebuie să vedem cum va fi programat. Există interes ca spectacolul să meargă și în alte orașe”, spune regizorul Toma Enache.
Regizor de film-fenomen
Toma Enache s-a născut la 1 noiembrie 1970, la Constanța, România, fiind unul dintre cei mai cunoscuți regizori de teatru și de film, dar și actori și poet, scenarist și producător de film, autorul lungmetrajului „Între chin și amin”, primul film artistic având ca subiect Experimentul Pitești. A fost un film-fenomen, unic în peisajul cinematografic românesc, dar la fel de apreciat și pe plan internațional.
O altă surpriză cinematografică pe care o pregătește regizorul, pentru toamna acestui an, este primul film artistic despre marele compozitor român George Enescu. Lansarea pe marile ecrane a filmului „Enescu, jupuit de viu” se va face mai întâi în străinătate, pe plan internațional, în luna septembrie, apoi filmul se va proiecta la București și în alte localități, în toată țara, cel mai probabil, începând cu luna octombrie, conform regizorului Toma Enache. Se anunță deja, din „trailer”, un nou film-fenomen care va avea un imens succes de casă, chiar dacă a fost filmat în România, cu buget redus, nu la Hollywood, la marile case de producție.