Jurnalul.ro Sport Sporturi Simona Halep s-a CALIFICAT in sferturi la Roland Garros

Simona Halep s-a CALIFICAT in sferturi la Roland Garros

Roland Garros 2018. Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul unu mondial, s-a calificat, luni, în sferturile de finală ale turneului de la Roland Garros, al doilea de Mare Şlem al anului, după ce a învins-o pe belgianca Elise Mertens cu 6-2, 6-1.

Halep (26 ani) a încheiat conturile după 59 de minute.

Mertens a condus cu 1-0, dar Halep a presat continuu, desprinzându-se rapid în primul set la 3-1. Belgianca a mai reuşit să ia un ghem (3-2), însă Halep nu i-a lăsat nicio şansă şi a încheiat cu 6-2, după 36 de minute.

Actul secund a fost dominat şi mai clar de româncă (6-1), Simona reuşind chiar două break-uri la zero.

Halep a avut un as în acest meci, a comis o dublă greşeală, a avut procentaje remarcabile la punctele reuşite cu ambele servicii (63% la primul, 70% la al doilea), a adunat 16 winners şi a comis 13 erori neforţate. Mertens a reuşit un as, a comis 4 duble greşeli, procentajele sale la serviciu fiind mai mult decât modeste (48% la primul, 28% la al doilea), a reuşit 13 mingi direct câştigătoare şi a contabilizat 22 de erori neprovocate.

Halep a câştigat şi prima sa partidă cu Mertens, la Madrid, în turul al doilea, cu 6-0, 6-3 (în niciunul din meciuri belgianca nu a luat mai mult de trei ghemuri).

Românca şi-a asigurat un cec de 380.000 euro şi 430 de puncte WTA, iar în sferturi o va înfrunta pe învingătoarea dintre Angelique Kerber (Germania), cap de serie numărul 12, şi Caroline Garcia (Franţa), a şaptea favorită.

 

Subiecte în articol: Simona Halep Roland Garros
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri