Jurnalul.ro Sport Sporturi Simona Halep, Sorana Cîrstea și Irina Begu și-au aflat adversarele din turul 3, la Indian Wells

Simona Halep, Sorana Cîrstea și Irina Begu și-au aflat adversarele din turul 3, la Indian Wells

Toate cele trei jucătoare române de tenis acceptate direct pe tabloul principal al probei de simplu feminin de la Mastersul 1000 de la Indian Wells au reușit să se califice vineri în turul 3 al competiției, trecând fiecare, în minim de seturi, de adversarele din turul 2.

Sorana Cîrstea (40 WTA), care a intrat direct în turul 2, din postura de cap de serie numărul 32, a trecut fără emoții de japoneza Misaki Doi (109 WTA), scor 6-2, 6-3.

În turul 3 Cîrstea are o sarcină mult mai dificilă, urmând să întâlnească duminică seara pe ucraineana Elina Svitolina, numărul 7 mondial și favorită numărul 4 a turneului.

Cele două s-au mai întâlnit de două ori până acum, în 2016 și 2017, Svitolina impunându-se de fiecare dată.

Simona Halep este a doua sportivă din România care a trecut în turul 3, tot din postura de cap de serie (numărul 11), ea învingând-o în două seturi de ucraineana Marta Kostyuk (58 WTA), scor 7-6 (2), 6-1.

Halep o aștepta în șaisprezecimi pe noul star al tenisului mondial, britanica Emma Răducanu, însă aceasta a fost învinsă de bielorusa Aliaksandra Sasnovici, numărul 100 mondial, care a pus astfel capăt unei serii de 10 victorii consecutive a Emmei Răducanu, învingând-o pe campioana în exercițiu de la US Open cu 6-2, 6-4

Sasnovich o va înfrunta deci, duminică, pe Simona Halep, campioana din 2015, pentru un loc în optimile de finală. Cele două s-au mai întâlnit o singură dată, în 2019, la Wimbledon, Halep câștigând atunci cu 6-4, 7-5.

Ultima româncă intrată între cele 32 de concurente din șaisprezecimile turneului de la Indian Wells este Irina Begu (69 WTA), care a învins-o categoric pe elvețiana Jil Belen Teichmann (39 WTA), cu 7-5, 6-1.

Begu o va avea ca adversară în turul 3 pe americana Shelby Rogers (44 WTA), care a trecut în turul 2 de slovaca Kristina Kucova, cu 6-2, 6-2.

Begu și Rogers s-au mai confruntat o singură dată, în 2016, în optimile de finală de la Roland Garros, americana adjudecându-și atunci victoria cu 6-3, 6-4.

Subiecte în articol: tenis
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri