Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Piata muncii Sindicaliştii de la Dacia au declanşat un conflict de muncă

Sindicaliştii de la Dacia au declanşat un conflict de muncă

de Cristian Anton    |   

Sindicatul Automobile Dacia, de la uzinele din Mioveni, va sesiza Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeș cu privire la declanșarea unui conflict de muncă, după ce negocierile cu patronatul pentru semnarea Contractului Colectiv de muncă au eşuat. În cadrul negocierilor începute acum o lună, sindicaliştii au cerut o creştere salarială de 450 lei, în timp ce patronatul nu oferea mai mult de 90 de lei.

Ion Iordache, viceliderul de sindicat, a declarat că a fost trimisă scrisoarea de înștiințare a directorului general privind declanșarea conflictului de muncă și, după primirea răspunsului, va întocmi dosarul pentru ITM. Negocierile demarate în ianuarie, cu două şedinţe de discuţii săptămânal, s-au blocat în privinţa salariilor, pretenţiile sindicatului fiind considerate inacceptabil de mari de către patronatul Dacia.

 

Sindicaliștii solicitau o creștere de 14%, adică 450 de lei, precum și o creștere a valorii bonurilor de masă, în timp ce patronatul nu oferea mai mult de 90 de lei, adică aproximativ 3% creștere și menținerea bonurilor de masă la aceeași valoare ca anul trecut. În plus, conducerea companiei a mai oferit o creștere de 0,5% pentru anumiţi salariaţi, în funcție de propunerile șefilor.

Anterior, reprezentanții Dacia anunţau, referitor la acest conflict, că negocierile pentru contractul colectiv de muncă se derulează normal. „Administrația este preocupată permanent de păstrarea locurilor de muncă pe termen scurt și mediu și să mențina competitivitatea companiei”, explica Direcția Comunicare Grup Renault România, potrivit profit.ro. „Legea nu ne dă voie să negociem la nesfîrşit. Ori acceptăm ce dau ei, 90 lei, ori trebuie să declanşăm procedurile pentru grevă. Din păcate, situaţia nu a evoluat până acum, nu e nici un progres“, a declarat ieri viceliderul Iordache pentru presa locală.

Conflict de muncă şi anul trecut

„Ne surprinde că, pentru prima dată de când suntem noi pe aici, Dacia refuză să majoreze valoarea tichetului de masă. Toate întreprinderile din jurul nostru l-au mărit, iar la noi el se mărea de obicei automat, nu era o problemă, la nivelul la care toată lumea ne laudă că suntem noi“, a mai spus Iordache. În prezent, valoarea tichetului de masă la Dacia este de 95 de lei, şi ea se poate majora până la 150 lei. Anul trecut, creșterea negociată de cele două părți a fost de 5%, respectiv 150 de lei, care a dus salariul mediu brut al operatorilor la 3.150 de lei. Acordul privind această creștere s-a semnat tot în urma unui conflict de muncă. După înregistrarea conflictului de muncă la ITM Argeș, urmează procedura de conciliere, intermediată de un reprezentant al ITM.

 

Explicaţie foto

Conflictele de muncă dintre sindicalişti şi patronatul Dacia, cel mai mare exportator al României, au loc în fiecare an, la negocierea contractului colectiv

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri