Jurnalul.ro Ştiri Externe Un grup de cetățeni români a fost repatriat din Siria

Un grup de cetățeni români a fost repatriat din Siria

Un grup alcătuit din 15 persoane, cetățeni români și sirieni, aceștia din urmă fiind membri de familie, a fost repatriat din Siria, după cum a informat Ministerul Afacerilor Externe (MAE). Repatrierea a avut loc prin Turcia și s-a efectut cu sprijinul Ambasadelor României la Damasc și Ankara, a Consulatului General al României la Istanbul şi a Consulului onorific al României la Iskenderun. 

Grupul a părăsit Siria luni, pe cale terestră către Turcia, de unde şi-au continuat deplasarea spre România, pe ruta Hatay - Istanbul - Bucureşti. 

Ambasada României la Ankara, a făcut demersuri pe lângă autorităţile turce pentru facilitarea intrării grupului în această țară şi asigurarea cazării acestora. Misiunea diplomatică română a emis şi documentele de călătorie pentru cetăţenii români şi a menţinut dialogul în permanenţă cu aceştia. MAE a suportat în întregime costurile aferente procedurilor de repatriere, respectiv transportul rutier, aerian intern și internaţional, precum şi cazarea. 

Din 2011, când au debutat operațiunile de evacuare din Siria au fost repatriaţi 784 de cetăţeni români şi membrii de familie ai acestora. 

Ministerul Afacerilor Externe reiterează recomandările ferme adresate cetăţenilor români aflaţi în zonele de conflict de a părăsi zona şi de a contacta misiunile diplomatice ale României din teritoriu pentru a-şi anunţa prezenţa în regiune, astfel încât să poată beneficia de asistenţă şi protecţie consulară şi, totodată, de a consulta informaţiile furnizate prin intermediul aplicaţiei "Călătoreşte în siguranţă", care poate fi descărcată pe orice telefon mobil de tip smartphone. AGERPRES

Subiecte în articol: siria cetateni romani repatriere
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri