De pe Aeroportul Internaţional „Avram Iancu” Cluj a pornit sâmbătă primul zbor charter turistic al companiei TAROM, din sezonul de vară 2020, spre Skiathos (Grecia).
Zborurile spre Skiathos vor fi operate în fiecare zi de sâmbătă, până în data de 26 septembrie şi deschid astfel seria călătoriilor de vacanţă TAROM de pe Aeroportul Cluj.
„Interesul crescut pentru destinaţiile turistice din Grecia, precum Skiathos, este demonstrat şi de faptul că primul zbor a fost ocupat în proporţie de 100%”, transmite Aeroportul Cluj.
TAROM va mai opera de pe Aeroportul Cluj, începând din a doua săptămână a lunii iulie, alte două destinaţii din Grecia şi anume: Creta-Chania şi Zakynthos, în fiecare zi de joi până la finele lunii septembrie.
Tot în luna iulie, de pe aeroportul clujean vor fi reluate zborurile turistice spre destinaţia internă Constanţa. Aceste zboruri vor avea loc în zilele de joi şi duminică, până la finalul lunii august.
(sursa: Mediafax)