Jurnalul.ro Ştiri Justitie Șmecheria ÎCCJ de readucere a lui Lucian Onea în magistratură a picat la CSM

Șmecheria ÎCCJ de readucere a lui Lucian Onea în magistratură a picat la CSM

de Ion Alexandru    |   

Ajutat, săptămâna trecută, de judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție să revină în magistratură, fostul șef al DNA Ploiești, celebrul Lucian Onea, va rămâne, totuși, suspendat din profesie. Până și Secției de Procurori de la CSM i s-a părut exagerat să-i permită acestuia să profeseze, în condițiile în care Onea este trimis în judecată pentru infracțiuni de represiune nedreaptă.

 

Astfel, pe 6 februarie, ÎCCJ a dispus ridicarea măsurii controlului judiciar, instituită de SIIJ pe numele inculpatului Lucian Onea (FOTO), trimis în judecată, împreună cu Mircea Negulescu, zis “Portocală”, pentru pentru participaţie improprie sub forma complicităţii la favorizarea făptuitorului, represiune nedreaptă şi cercetare abuzivă. Instanța supremă i-a dat, astfel, lui Onea posibilitatea să ceară CSM să revoce hotărârea din 2018, prin care a fost suspendat din magistratură. Lucru pe care acesta l-a și făcut.

Concret, conform Legii nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, CSM poate dispune suspendarea din magistratură a unui judecător sau procuror dacă împotriva sa a fost luată măsura controlului judiciar. Ieri, Secția pentru Procurori de la CSM a constatat că nu mai subzistă acest motiv al suspendării și a dispus încetarea efectelor hotărârii din 2018. Însă Lucian Onea nu a apucat să se bucure prea mult, deoarece, tot ieri, Secția de Procurori de la CSM a decis să pună în aplicare, în ceea ce-l privește pe fostul procuror-șef al DNA Ploiești, o altă Hotărâre a CSM, de anul trecut, prin care același Onea a fost suspendat pentru a doua oară din magistratură, după ce SIIJ a dispus trimiterea sa în judecată. Legea 303/2004 prevede, de asemenea, că magistratul este suspendat din profesie dacă este trimis în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni, până la soluționarea definitivă a dosarului penal.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri