Un bărbat de 60 de ani din localitatea Merenii de Jos, județul Teleorman, și-a ucis, duminică, soția în vârstă de 39 de ani și fetița de un an și trei luni, apoi s-a sinucis. Poliția Teleorman face cercetări pentru omor.
Polițiștii din Teleorman au fost sesizați, duminică, de către un bărbat din comuna Mereni, sat Merenii de jos, despre un conflict la o familie din localitate.
La fața locului, polițiștii au găsit o femeie de 39 de ani, înjunghiată mortal, o fetiță de un an și trei luni ucisă prin asfixiere, iar într-o altă cameră, autorul, de asemenea, decedat, care, potrivit primelor date, s-a sinucis.
„În dimineața zilei de 21 Iunie, pe fondul unor discuții contradictorii, un bărbat în vârstă de 60 de ani și-a înjunghiat mortal soția în vârsta de 39 de ani, iar într-o baie a locuinței a fost găsit cadavrul unei fetițe în vârstă de un an și trei luni care se pare ca ar fi fost ucisă prin asfixiere. Ulterior, într-o altă cameră a fost găsit și autorul care prezenta mai multe plăgi, constatându-se și decesul acestuia”, au transmis reprezentanții Poliției Teleorman.
Deocamdată nu se știe din ce cauză a izbucnit scandalul în familie.
Ancheta în acest caz este în desfășurare, cercetările fiind derulate sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman.
(sursa: Mediafax)