Jurnalul.ro Ştiri Locale Șocant! Peste 100 de kilograme de carne, biscuiţi şi făină expirate, găsite de inspectori la firma care livrează mâncarea pentru trei spitale din Constanţa

Șocant! Peste 100 de kilograme de carne, biscuiţi şi făină expirate, găsite de inspectori la firma care livrează mâncarea pentru trei spitale din Constanţa

Peste 100 de kilograme de carne de pui expirată de aproape două săptămâni, dar şi biscuţi expiraţi de anul trecut şi 500 de kilograme de făină care expirase au găsit reprezentanţii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor în urma unui control făcut, miercuri după-amiază, la firma care asigură mâncarea pentru trei unităţi medicale din Constanţa, printre care Spitalul Judeţean şi Spitalul de Boli Infecţioase.

Şeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa, Horia Constantinescu, a declarat că reprezentanţii instituţiei au făcut, miercuri după-amiază, un control la societatea Arimex Comexim 2000, care asigură servicii de catering pentru mai multe unităţi spitaliceşti.

Astfel, comisarii CJPC au descoperit 500 de kilograme de făină expirată din luna mai, 106 kilograme de gujoane de pui, expirate din 18 august, biscuiţi expiraţi de anul trecut, dar şi zeci de kilograme de legume congelate şi fără date de identificate.

Totodată, echipele de control au mai găsit gem făcut în bucătăria proprie, fără reţetă, conţinut sau condiţii de păstrare.

Societatea Arimex Comexim 2000 asigură hrana pentru pacienţii din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Constanţa şi Spitalul CFR Constanţa.Antena1

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri