Una dintre persoanele al cărei mandat în Consiliul de Administrație a fost prelungit este Dănuţ Culeţu. El fost prefect al județului Constanța și deputat ales în 2012 pe listele fostului partid Alianța Civică, după care a trecut la PNL. La rândul său, Nicola Răzvan Cătălin a fost inspector la Direcția de Asistență Socială din Primăria Constanța, iar o perioadă a lucrat în Londra ca profesor suplinitor (2015-2020). El a fost numit pentru prima dată în Consiliul de Administrație la societatea Neptun-Olimp în octombrie 2022, perioadă în care era și în Consiliul de Administrație al societății Telegondola Mamaia SRL. Singurul cu experiență pe zona de turism din acest Consiliu de Administrație este Tănase Ioan Șerban, director în Ministerul Antreprenoriatului și Turismului, cu o vastă experiență pe zona de turism și de comerț exterior. Acționarii societății de turism sunt Ministerul Antreprenoriatului și Turismului (52,22%), în fruntea căruia se află liberalul Daniel Cadariu, SIF Transilvania (41,18%), persoane fizice și juridice (6,60%).
În trecutul apropiat, pe la conducerea societății a fost și Horia Țuțuianu, ex-președinte al Consiliului Județean Constanța și în prezent deputat PSD.
Numiri politice, pe bandă rulantă
În luna septembrie a anului trecut era numit director general al societății Neptun-Olimp SA Costin Avătavului. El este consilier în cadrul Primăriei Constanța, iar în trecut a fost consilier parlamentar și inspector la Primăria Eforie. El îl înlocuia în această funcție pe Mihăiță Giani Vătuiu, un fost șef de la DGA, structură din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
Pleacă PNL, vine PSD
După expirarea celor două luni, în luna noiembrie era numit director general al companiei Ionel Damian, vicepreședintele PSD Constanța, pentru un mandat care expira pe 28 februarie. El mai era membru și în CA al societății Administrația Fondului Imobiliar SRL (fosta Regia Autonomă Exploatarea Domeniului Public și Privat Constanța) în momentul numirii la șefia societății de turism controlată de statul român. Ulterior, mandatul său a fost prelungit până pe data de 1 mai.
Alte persoane trecute prin CA
De-a lungul anului trecut, prin Consiliului de Administrație al societății Neptun-Olimp am mai trecut:
- Arghirescu Adriana (1.01-27.10.2022): consilier local Primăria Constanța din partea PNL;
- Dubălaru Lucian (1.01-27.10.2022): consilier local Primăria Sector 6 București din partea PNL;
- Demușca Victorița (1.01-27.10.2022): potrivit ultimei declarații de avere depuse în noiembrie 2022, ea apare consilier superior la Ministerul Energiei, condus de liberalul Virgil Popescu;
- Călin Dragoș (1.01-28.08.2022). Face parte de mai mulți ani din Consiliul de Administrație al societății, fiind reprezentant al acţionarului SIF Transilvania.
Telegondola Mamaia, controlată tot politic
O altă societate de pe litoral aflată în subordinea Ministrului Turismului este Telegondola Mamaia SRL. Aici președintele Consiliului de Administrație este Barață Bogdan Dumitru, jurist ca formare profesională, și un apropiat de liberali. În perioada februarie 2020 - octombrie 2020 a fost consilier în cadrul Consiliului Local Municipal Constanța. Tot aici o găsim pe Pancu Simona Andreea, din al cărui CV aflăm că este consiliera ministrului Antreprenoriatului și Turismului. În perioada 2021-2022 a fost consilieră la cabinetul unui secretar de stat din Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. De asemenea, în intervalul 2020-2021 a fost tot consiliera președintelui Autorității pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS), instituție condusă la acea vreme de Florian Daniel Geantă (fost parlamentar PDL, trecut la PSD). Pe lista administratorilor mai figurează Ionuț Cosmin Constantinescu, consilier PNL la primăria comunei Cerchezu din județul Constanța, Borună George Bogdan, director în cadrul Ministerului Antreprenoriatului și Turismului și Firsov Andreea, economist la Șantierul Naval Orșova, filiala Agigea. După venirea la putere a liberalilor, Ionuț Cosmin Constantinescu a fost desemnat în 2020 și în Consiliul de Administrație al Șantierul Naval 2 Mai SA Mangalia, deși el se ocupa cu agricultura. Mai important a fost însă faptul că era președintele filialei PNL din comuna Cerchezu.
Tabel: Societatea Neptun-Olimp SA, o gaură de milioane de lei
|
Cifră afaceri - lei |
Profit net - lei |
Angajați |
---|---|---|---|
2021 |
685.650 |
-2.491.271 |
19 |
2020 |
658.176 |
-1.326.028 |
15 |
2019 |
623.386 |
462.191 |
15 |
2018 |
354.253 |
-1.308.244 |
14 |
2017 |
716.999 |
-1.226.032 |
16 |
2016 |
612.669 |
-980.807 |
15 |
2015 |
594.663 |
-288.061 |
15 |
2014 |
590.693 |
-1.427.217 |
15 |
2013 |
546.908 |
47.931 |
16 |
2012 |
392.527 |
-1.975.562 |
11 |
Sursa: risco.ro
Terenurile, cea mai mare avere
Societatea Neptun-Olimp mai deține doar câteva active turistice, printre care se numără Complexul de Vile Olimp (4 stele), Restaurantul La Barcheta, Pizzeria Complex Internațional. În schimb, patrimoniul societății este foarte valoros prin prisma terenurilor pe care le deține în stațiunea Neptun-Olimp. În total, 54.000 de metri pătrați, din care 50.000 nu au construcții pe ei.