Jurnalul.ro Ştiri Locale Alcoolemie uriașă în cazul unui șofer din Vrancea

Alcoolemie uriașă în cazul unui șofer din Vrancea

de Redacția Jurnalul    |   

Un bărbat în vârstă de 48 de ani, din comuna Paltin, județul Vrancea, a fost oprit de polițiștii rutieri, iar testarea cu aparatul etilotest a arătat faptul că acesta băuse bine înainte de a pleca cu mașina: 1,13 mg/litru alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii Secției Poliție Rurală Vidra au oprit în trafic un autoturism care circula, în timpul nopții de joi spre vineri, pe Drumul Județean 205 D, în comuna Paltin.

Șoferul, un bărbat de 48 ani, din comuna Paltin, a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat rezultatul de 1,13 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii l-au dus pe bărbat la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

 

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: şofer alcoolemie
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri