Potrivit Poliției de Frontieră, polițiştii de la Nădlac au observat luni seara un microbuz care se deplasa pe contrasens, pe sensul de ieșire din țară.
Microbuzul a fost oprit pentru verificări, ocazie cu care s-a constatat că mașina era condusă de un român, iar ca pasageri erau alți opt cetățeni români, domiciliaţi pe raza judeţului Bacău, care veneau din Ungaria.
„Întrucât mai mulți pasageri, inclusiv șoferul, nu îndeplineau condițiile de exceptare privind măsura carantinării la intrarea în România, sosind dintr-o țară cu risc ridicat de infectare cu virusul SARS-CoV-2, aceștia au încercat să evite controlul de frontieră şi triajul epidemiologic efectuat de lucrătorii Directiei de Sănătate Publică”, a transmis Poliția de Frontieră.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat.