Ca să discutăm din nou de gaze, mă miră că evoluţia preţului e asociată cu un film de groază, pentru că produsul a mai fost la acest nivel pe piaţa internaţională. Dar, dacă la noi gazele s-au scumpit continuu, fără legătură cu piaţa, atunci înseamnă că preţul are incluse nişte elemente de taxare ce ar trebui eliminate.
Şi poate că n-ar strica să se renunţe la TVA pentru imobile. Inflaţia ţintită de BNR se calculează prin intermediul indicelui preţurilor de consum (IPC), iar locuinţele nu sunt bunuri de consum.
Dacă inflaţia ar fi produsă în zona în care poate fi responsabilizată Banca Naţională am putea vorbi, desigur, de una temporară, care se restrânge de la sine, nici măcar nu e nevoie de o creştere a dobânzilor. Dacă însă e legată de utilităţi, unde guvernul e activ în lanţ, de la producţie la reglementare, discuţia se schimbă. Cu precizarea că atunci când vorbim de micşorarea accizelor, atenţie!, discutăm de o „reducere”, nu de o „plafonare” a preţurilor la nivel înalt.
Principial vorbind, în cheie europeană, când realizezi o relaxare monetară te aştepţi să absorbi excesul de bani cu preţuri mai mari, care ar putea fi susţinute de salarii, în situaţia unor sporuri de productivitate. În măsura în care acestea din urmă nu se obţin, fiindcă trebuie să fie extrem de mari, puterea de cumpărare se reduce, e substituită cu credit şi nu doar că dispare clasa mijlocie ce economiseşte, dar angajaţii ajung datori ei şi urmaşii urmaşilor... mai lipseşte să-i lege seniorul de pământ!
În fine, se tot explică de ce se majorează prețurile, fără să se pomenească nimic de înmulţirea banilor în circulaţie, prin intermediul QE sau Wage-led Growth. Ia gândiți-vă, oare ceea ce numim inflație nu se poate produce dacă se mărește cantitatea de bani și nu au loc sporuri de productivitate? Am explicat în acest fel cum inflația e un fenomen monetar - o masă bănească în exces -, dar numai ca efect și mod de calcul. Cauza e dată de deficitele de tot soiul, cum ar fi lipsa de capacitate managerială a guvernanților și a antreprenorilor „agreaţi”.
Și, din păcate, pentru că monetarismul acționează doar asupra componentei de politică monetară și a unor anticipații considerate raționale (dar al căror tratament e superficial când se apelează doar la pârghia monetară, în timp ce cea fiscală e ghidată în mod greșit, iar cea structurală deloc), în loc să se ajungă la stabilitatea macroeconomică, se consolidează politicul şi marketingul.
Am omis să pun în dezbatere cum e să produci o marfă mai proastă la acelaşi preţ, dar care tot de minusurile de productivitate se leagă şi de taxare.
Dacă inflaţia ar fi produsă în zona în care poate fi responsabilizată Banca Naţională am putea vorbi, desigur, de una temporară. Dacă însă e legată de utilităţi, unde guvernul e activ în lanţ, de la producţie la reglementare, discuţia se schimbă.