Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Sonda japoneză Hayabusa2 se pregătește să creeze un crater pe un asteroid

Sonda japoneză Hayabusa2 se pregătește să creeze un crater pe un asteroid

Sonda japoneză Hayabusa2 se pregăteşte să catapulteze un proiectil pe asteroidul Ryugu pentru a crea un crater în vederea prelevării unor eşantioane de materie din subsolul acestui corp ceresc îndepărtat, a anunţat joi Agenţia de Explorare Aerospaţială din Japonia (JAXA) citată de AFP.

Sonda, care se află de mai multe luni poziţionată pe orbită, la 20 de kilometri distanţă de asteroid, a început joi să coboare către acest corp ceresc de mici dimensiuni situat la 300 de milioane de kilometri de Pământ, au precizat reprezentanţii agenţiei.

În momentul în care se va afla suficient de aproape de punctul de impact ales, sonda va lansa un dispozitiv încărcat cu explozibil şi apoi se va îndepărta la o distanţă de 100 de kilometri înainte de detonarea proiectilului care conţine cupru (un material care cu siguranţă nu există pe Ryugu) pe suprafaţa asteroidului pentru a crea un crater.

Aceasta este una dintre cele mai riscante sarcini din cadrul misiunii Hayabusa2, ce a permis până în prezent colectarea de informaţii preţioase despre Ryugu ce pot contribui la o mai bună înţelegere a formării sistemului nostru solar.

Hayabusa2 este programată să revină peste două săptămâni în apropiere de Ryugu şi să se poziţioneze pentru scurt timp în craterul creat pentru a preleva probe.

''Suntem nerăbdători să vedem ce se va întâmpla când elementul de impact va lovi asteroidul'', a declarat jurnaliştilor săptămâna aceasta Takashi Kubota, unul dintre responsabilii misiunii.

Craterul artificial creat ar putea avea un diametru de până la zece metri, în cazul în care suprafaţa este nisipoasă, sau ar putea fi mai mic, de numai trei metri, dacă aceasta este stâncoasă, potrivit oamenilor de ştiinţă de la JAXA.

În februarie, sonda spaţială japoneză fără echipaj uman a asolizat pe Ryugu, un contact foarte scurt ce a permis colectarea unor eşantioane de sol de la suprafaţa acestui corp interstelar. De data aceasta, însă, este vorba despre prelevarea de elemente din straturile mai adânci ale asteroidului.

Aventura Hayabusa2 a început la 3 decembrie 2014. Sonda a fost lansată de la Centrul Spaţial Tanegashima din sudul Japoniei şi a parcurs 3,2 miliarde de kilometri până a ajuns la destinaţia finală, asteroidul aflat la 340 de milioane de kilometri de Terra, neputându-se deplasa în linie dreaptă. În iunie 2018, după trei ani şi zece luni, ea s-a stabilizat în cele din urmă la 20 de kilometri de Ryugu, un asteroid străvechi, în formă de diamant, care datează de la începuturile sistemului nostru solar.

La bordul Hayabusa2 au fost încărcate patru dispozitive ştiinţifice - trei mini-vehicule robotizate şi un modul de asolizare denumit MASCOT (Mobile Asteroid Surface Scout), conceput de Centrul Naţional francez pentru Studii Spaţiale (Cnes) şi de omologul său german, Centrul Aerospaţial German (DLR).

Două dintre rovere au asolizat pe Ryugu în luna septembrie, urmate de MASCOT, în octombrie. Robotul-laborator franco-german, de dimensiunile unei cutii de pantofi, a atins suprafaţa asteroidului şi a analizat timp de 17 ore compoziţia solului.

Hayabusa-2, al cărei nume în japoneză înseamnă "şoim călător", este foarte asemănătoare cu sonda Hayabusa ce a fost lansată în 2003 spre un alt asteroid, însă dispune de o tehnologie mai performantă.

Obiectivul sondei este de a colecta mostre de materie de la suprafaţa şi din straturile superficiale ale subsolului acestui satelit care conţine, conform oamenilor de ştiinţă, carbon şi apă. Analiza acestor mostre va determina ce fel de materii organice au fost prezente încă de la începuturile sistemului nostru solar.

În luna aprilie, Hayabusa-2 a reuşit să recolteze mostre de materie de pe asteroidul Ryugu după ce a coborât în spirală până la suprafaţa acestuia, a tras cu un "proiectil" de 5 grame din tantal în asteroid şi a colectat materia ejectată de impact cu un fel de aspirator.

Eşantioanele de materie colectate vor ajunge pe Terra în decembrie 2020, într-o capsulă specială. Ele vor fi analizate de cercetători de la mai multe laboratoare. 

Hayabusa-2 nu este singura misiune care are ca obiectiv recoltarea de eşantioane din materia asteroizilor. Sonda OSIRIS-REx, aparţinând NASA, s-a plasat de la 31 decembrie pe orbita asteroidului Bennu, care are o compoziţie bogată în carbon, similară lui Ryugu. Conform programului misiunii OSIRIS-REx, recoltarea de materiale de pe asteroid va avea loc la jumătatea anului 2020 şi vor ajunge pe Pământ în septembrie 2023.

AGERPRES

Subiecte în articol: hayabusa2 asteroid sonda
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri