Jurnalul.ro Ştiri Educatie Sondaj INTUITEXT – Cum interpretează profesorii rezultatele obținute de elevi la testele PISA 2015

Sondaj INTUITEXT – Cum interpretează profesorii rezultatele obținute de elevi la testele PISA 2015

După ce au fost făcute publice rezultatele obținute de elevii români la testele PISA (Programme for International Student Assessment)2015, compania specializată în educație INTUITEXT a realizat un sondaj pentru a afla cum interpretează profesorii această situație.

 O dată la trei ani, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) realizează un demers inedit: Programul pentru Evaluarea Internațională a Elevilor (Programme for International Student Assessment) cu scopul de a evalua nivelul de cunoștințe al elevilor aflați către finalul educației obligatorii.

România participă la aceste teste din anul 2000 și a lipsit până acum doar la ediția din 2003. Acum, țara noastră s-a clasat pe locul 48 din 70 de țări, rezultatul stârnind numeroase discuții și evaluări.

În acest context, INTUITEXT, compania specializată în educație, a realizat un sondaj pentru a afla cum interpretează profesorii această situație. Astfel, la întrebarea„Ce părere aveţi despre rezultatele obţinute de elevii români la testele internaţionale PISA 2015?“ profesorii înscriși pe site-ul Didactic.ro-un produs Intuitext au avut următoarele opinii:

 ·         24,29%  - Ilustrează corect nivelul de pregătire al elevilor români, dar şi anumite neajunsuri ale sistemului educaţional: accent pe teorie şi mai puţin pe practică, resurse învechite, metodologii anacronice, lipsa investiţiilor, a fondurilor.

·         31,43% - E doar un punct de vedere, o perspectivă dintr-un singur unghi asupra învăţământului din România. Realitatea e mai complexă decât o arată testele PISA.

·         4,29% -  Din păcate, aceste rezultate sunt o dovadă a pregătirii elevilor, dar şi a dascălilor din România. Nu putem avea, în acelaşi timp, elevi slab pregătiţi şi profesori eminenţi.

·         40%  - Rezultatele sunt un semn că educaţia în România nu reprezintă o prioritate pentru guvernanţi şi, prin urmare, şi profesorii au resurse limitate pentru a îmbunătăţi în vreun fel situaţia.

Sondajul a fost realizat de una dintre comunitațile INTUITEXT, Didactic.ro, comunitate supranumită și „cancelaria națională“. Din portofoliul INTUITEXT mai fac parte și alte site-uri dedicate educației (www.olimpiade.ro, www.viitoriolimpici.ro, www.suntparinte.ro sau www.admitereliceu.ro), editura cu același nume, dar și două produse educaționale online (Școala Intuitext și ExamenulTău).

Subiecte în articol: PISA 2015 INTUITEXT sondaj elevi educatie
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri