Jurnalul.ro Ştiri Educatie Sorin Cîmpeanu propune organizarea de centre de vaccinare anti-COVID în universități

Sorin Cîmpeanu propune organizarea de centre de vaccinare anti-COVID în universități

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a propus organizarea în toate universitățile a câte unui centru de vaccinare anti-COVID pentru studenții care vor să vină fizic la cursuri.

Anunțul a fost făcut la Iași, unde Sorin Cîmpeanu a precizat că rectorul Universității de Medifică și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași a acceptat deja propunerea.

„Vă mulțumesc, domnule rector (n.r.:rectorul UMF Iași, Viorel Scripcariu), pentru răspunsul pe care l-ați dat pentru organizarea unui centru de vaccinare în fiecare dintre universitățile românești, cel puțin pentru pregătirea începerii următorului an universitar, cel puțin pentru studenții care doresc să se cazeze în căminele din campusurile universitare pentru ca sistemul de educație, de învățământ superior, să se poată organiza în condiții de siguranță sanitară. Vă mulțumesc pentru tot sprijinul acordat“, a declarat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.

De asemenea, rectorul Viorel Scripcariu a declarat că universitățile de medicină și farmacie din Iași, Cluj și Târgu Mureș vor organiza un maraton al vaccinării, în perioada 14 – 16 mai, după modelul celui de la Timișoara.

„După modelul de zilele trecute de la Timișoara, în care Universitatea de Medicină de acolo a organizat un maraton al vaccinării, și universitățile de medicină și farmacie din Iași, din Cluj și din Târgu Mureș vor face același tip de maraton de vaccinare în perioada 14 – 16 mai. Să sperăm că va fi un succes. Va fi o vaccinare cu înregistrare la momentul vaccinării“, a afirmat acesta.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri