Jurnalul.ro Ştiri Externe Noile inundații din Spania au măturat zeci de mașini în apropiere de Girona

Noile inundații din Spania au măturat zeci de mașini în apropiere de Girona

de Redacția Jurnalul    |   

Noi inundații au lovit regiunea Girona din nord-estul Spaniei. În urma acestora, aproximativ 30 de mașini au fost luate de ape în orașul Cadaqués, potrivit presei spaniole, citată de BBC.

În videoclipurile postate de un jurnalist local vineri dimineață, se pot vedea un torent de apă revărsându-se pe stradă și o stivă de mașini care bloca un pod. Nu au fost raportate victime în această rundă de inundații.

Peste 200 de persoane au fost ucise săptămâna trecută, majoritatea în zona Valencia, într-una dintre cele mai grave inundații care a avut loc în Europa în acest secol.

Dezastrul a stârnit un val de furie intensă a populației împotriva autorităților pentru că nu au emis alerte de urgență mai devreme.

Inundațiile din Cadaqués, din primele ore ale dimineții de vineri, au determinat suprapunerea a aproximativ 30 de vehicule sub un pod, a declarat serviciul de pompieri din Catalonia pe platforma X, adăugând că nu au existat persoane rănite.

În regiune sunt așteptate și alte fenomene meteo cu potențial periculos, în noaptea de vineri spre sâmbătă. Serviciul meteorologic din Catalonia a emis o avertizare de ploaie de vineri seara până sâmbătă după-amiază pentru zona Alt Emporda, unde se află Cadaqués. Agenția a avertizat că intensitatea ploii ar putea depăși 20 mm în 30 de minute.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: Spania inundaţii masini
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri