Jurnalul.ro Special Vrei la doctor? Îl găsești doar în spitalele private

Vrei la doctor? Îl găsești doar în spitalele private

de Diana Scarlat    |   

Cele două mari confederații sindicale din Sănătate, Sanitas și Solidaritatea Sanitară, au început acțiunile de protest în același timp cu profesorii, apoi Sanitas a renunțat la declanșarea grevei, după obținerea unor majorări salariale negociate cu fostul Guvern.

Solidaritatea Sanitară continuă protestele și ar putea declanșa greva generală pe 27 iulie, în timp ce Guvernul îi ignoră totalmente pe sindicaliști. Dacă în cazul profesorilor era o situație fără ieșire, înghețarea anului școlar și blocarea examenelor fiind mai greu de soluționat după 1 iulie, în cazul sistemului sanitar ar putea trece aproape neobservată lipsa de comunicare a Executivului cu personalul medical. S-ar vedea doar la nivel individual, pentru fiecare pacient care, în lipsa ajutorului primit la spitalele de stat, ar merge, inevitabil, la spitalele private. 

Faptul că medicii protestatari sunt ignorați nu-i afectează în primul rând pe ei, nici Guvernul, ci pe pacienții din România, iar ulterior ar putea să se deterioreze mai tare sistemul sanitar de stat, fiind alimentat cu banii bolnavilor cel privat. Membrii Guvernului par a nu fi deranjați de protestele și de amenințările cadrelor medicale, deși situația descrisă de protestatari pare fără ieșire pentru sistemul de stat: dacă medicii vor refuza să mai facă gărzi suplimentare, nu se mai putea asigura activitatea în unele spitale (de stat).

Există și posibilitatea ca lipsa de reacție a Guvernului să se bazeze pe un număr mare de cadre medicale disponibile în acest moment pentru o eventuală înlocuire a celor care vor refuza să presteze orele suplimentare. Medicii care protestează spun că în sistem este deficit de personal, pentru că foarte multe posturi sunt în continuare blocate, iar specialiștii migrează către alte țări, unde sunt așteptați și angajați pe salarii mult mai mari decât în România, însă sunt și foarte multe cadre medicale care nu au loc de muncă la spitale de stat, dar au specializările necesare pentru a le putea lua locul, într-o eventuală situație de criză. Dacă nu la stat, sigur s-ar putea găsi rezolvarea la spitalele private, către care ar putea migra foarte mulți pacienți, în caz de grevă generală în sistemul de stat.

„Guvernul a ales să discute cu alții decât cei care protestează”, spune vicepreședintele Federației Solidaritatea Sanitară, Daniel Bulboacă, referindu-se la colegii din Federația Sanitas. „Noi mergem mai departe cu protestele. Dacă salariații vor acorda numărul suficient de semnături pentru declanșarea grevei, pe 19 iulie vom întrerupe lucrul, timp de două ore, apoi vom declanșa greva generală, pe 27 iulie. Problema cea mai mare o vor avea cu medicii care ar putea refuza să efectueze gărzile suplimentare, astfel încât nu se va mai putea asigurarea activitatea în spitale. Există un deficit major de personal în sistemul sanitar, chiar dacă s-au mai făcut angajări după 2016 și în timpul pandemiei, dar fenomenul cel mai grav este migrația cadrelor medicale către alte țări. Noi cerem inclusiv deblocarea posturilor în sistemul de Sănătate. Nu cred că ar putea înlocui specialiștii, în caz de grevă, pentru că profesionistul din sănătate se formează în mult timp, la locul de muncă, nu poate fi luat pur și simplu dintr-o bază de date, de la o zi la alta. Noi sperăm ca în cel mai scurt timp să putem debloca negocierile cu Guvernul”, a mai declarat Daniel Bulboacă, pentru Jurnalul. 

Ultimii pași înainte de oprirea activității

Acțiunile de protest ale cadrelor medicale au continuat, ieri, în mai multe județe din țară. Federația „Solidaritatea Sanitară” a pichetat din nou unitățile sanitare, față de refuzul Guvernului de a negocia pentru a rezolva revendicările ce privesc interesele tuturor categoriilor de angajați din sectorul public de sănătate. Nu a existat nicio situație de întrerupere a activității unităților sanitare, dar se merge mai departe, către grevă. 

„Acțiunile de protest sunt motivate de faptul că nici guvernul anterior, nici guvernul recent instalat nu au luat cu adevărat în considerare doleanțele angajaților din sănătate. Ceea ce a fost stabilit prin ordonanța de urgență adoptată săptămâna trecută este departe de a satisface așteptările angajaților din Sănătate și departe de a însemna o creștere reală a puterii de cumpărare. Nemulțumirea angajaților din Sănătate este cu atât mai mare cu cât aceasta este o ordonanță a amăgirilor, infimele drepturi salariale prevăzute în ea neputând fi de fapt acordate”, arată Federația „Solidaritatea Sanitară”, într-un comunicat de presă.

Acțiunile sunt completate de demisia medicilor din contractele individuale de muncă aferente gărzilor suplimentare: 1.373 de medici care efectuează gărzi au comunicat până la acest moment unităților intenția de a demisiona, conform FSSR, iar alți 6.386 de salariați au atenționat public și comunicat unităților la care lucrează intenția de a renunța la lucrul în ture și în zile libere, inclusiv de sărbători legale. 

Medicii nu pot negocia la fel ca profesorii

„Dacă intenția Guvernului este într-adevăr de a rezolva problemele salarizării în sectorul public de Sănătate, atunci o poate face foarte simplu: modificând ordonanța de urgență adoptată săptămâna trecută, în sensul aplicării în integralitate a actualei legi a salarizării pentru toți angajații din Sănătate și acordând o creștere a salariului din noua lege pentru toți angajații din Sănătate. Această soluție determină rezolvarea actualelor disfuncționalități salariale - acestea afectând sporurile pentru condiții de muncă, tură și zile nelucrătoare, tariful orar al gărzilor medicilor, indemnizația de hrană - toate blocate la nivelul anului 2018 -, respectiv majorări salariale efective, raportate la ceea ce a fost legiferat în urmă cu o săptămână, prin OUG nr. 63/2023 și crearea posibilității de a se acorda aceste drepturi salariale”, mai explică membrii FSSR. 

Dar aceștia nu au luat în considerare posibilitatea ca Executivul să nu dorească să rezolve problema. Problema pe care o au sindicaliștii din Sănătate este că nu pot negocia revendicările la fel ca profesorii, pentru că blocarea unor secții sau a unor spitale, prin declanșarea grevei generale, nu afectează, ca în cazul grevei profesorilor, 3 milioane de elevi și familiile acestora. Și nici nu ar însemna alocarea bugetului pentru întregul sistem încă o dată, dacă se ajunge la repetarea anului școlar. În această situație, e foarte posibil ca în Sănătate să se ajungă la greva generală, la sfârșitul acestei luni, iar problema să nu fie soluționată în favoarea protestatarilor.

Dacă la declanșarea grevei generale ar rămâne spitale unde nu va fi grevă, iar în completare vor fi disponibile cele din sistemul medical privat, Guvernul nu va putea fi obligat să satisfacă cerințele cadrelor medicale, așa cum a fost în cazul profesorilor care amenințau cu greva generală. 

Elevii nu puteau merge de urgență la școli private, pentru a li se încheia mediile sau pentru a susține examenele finale, însă pacienții au alternativa spitalelor și a clinicilor private. Astfel, rezultatul acțiunilor de protest ar putea fi păgubos pentru toți pacienții din România și pentru sistemul sanitar de stat, în timp ce s-ar face pași importanți spre trecerea la privat, ca alternativă. 

Ce vor în plus sindicaliștii de la Solidaritatea Sanitară

Federația Sanitas a renunțat la acțiunile de protest la finalul lunii iunie, după ce a obținut promisiunea Executivului că fiecare categorie de personal va beneficia de o indemnizație suplimentară, până la finalizarea noii legi a salarizării, iar noile grile de salarizare vor fi calculate conform negocierilor cu sindicatele. Federația Solidaritatea Sanitară arată că rămân foarte multe probleme nerezolvate.

În primul rând, atunci când a promis majorări salariale, Guvernul a luat în calcul alte venituri decât ar fi trebuit, după aplicarea integrală a Legii salarizării. Calculele se raportează la salariile tăiate, nu la cele pe care bugetarii ar fi trebuit să le încaseze, ceea ce nu se întâmplă doar în sistemul de Sănătate, și a stat la baza protestelor tuturor categoriilor de bugetari din ultimele luni. 

Personalul medical are inclusiv sporurile actuale calculate la venitul plafonat, prin neaplicarea integrală a legii salarizării, iar sindicaliștii de la Solidaritatea Sanitară cer să se reia toate calculele, pornind de la veniturile pe care ar fi trebuit să le aibă în plată, nu de la cele reduse prin neaplicarea integrală a legii. 

Prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), România este obligată să plafoneze toate sporurile salariale la 20% din salariul de bază, însă personalul medical are acum până la 85% sporuri, pentru condiții foarte grele de muncă, ceea ce ar însemna o pierdere foarte mare la salarizare, în sistemul medical, după noua lege care se va aplica de anul viitor, dacă sporurile actuale nu se vor include în salariul de bază sau dacă nu se vor găsi alte variante de a le menține, dar nu ca sporuri. 

Pentru soluționarea acestei probleme, Solidaritatea Sanitară cere salarizarea pe categorii, în funcție de eforturile depuse de fiecare medic sau asistent medical în parte. „Noua lege a salarizării trebuie să fie făcută în așa fel încât salariatul să nu piardă bani față de nivelul actual. Locurile de muncă încadrate pentru condiții extrem de periculoase au până la 85% sporuri, în sistemul Sanitar, iar acestea nu mai pot exista, în viitoarea lege. O parte au fost trecute în salariul de bază, în noul proiect al legii de salarizare, dar am cerut o ierarhie, în funcție de tipul locului de muncă, astfel încât să existe baze salariale diferite, așa cum se procedează în celelalte țări”, a explicat, pentru Jurnalul, vicepreședintele FSSR, Daniel Bulboacă.

Recompensele salariale cerute de sindicaliști se referă la următoarele aspecte: pe actuala Lege a salarizării (Legea nr. 153/2017) sporul de tură și sporul pentru lucrul în zilele libere și în zilele de sărbători legale trebuie să fie raportate la salariul de bază aflat în plată la data plății, iar în viitoarea lege a salarizării trebuie introduse tarifele orare diferențiate pentru activitatea desfășurată în timpul nopții - cu cel puțin 50% mai mare decât tariful orar corespunzător salariului de bază - și pentru activitatea desfășurată în zilele libere/de sărbători legale - cu cel puțin 100% mai mare decât tariful orar corespunzător salariului de bază.

Pe 12 iulie, cadrele medicale vor protesta în Piața Victoriei, din Capitală, dacă nu vor primi niciun răspuns din partea Guvernului. De la sfârșitul acestei luni ar putea începe blocajele în mai multe spitale de stat.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Subiecte în articol: spitale stat bolnavi privat SANITAS
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri