Jurnalul.ro Ştiri Externe Spitalizarea șefului Pentagonului, Lloyd Austin, ținută la secret chiar și pentru Casa Albă

Spitalizarea șefului Pentagonului, Lloyd Austin, ținută la secret chiar și pentru Casa Albă

de Redacția Jurnalul    |   

Departamentul Apărării al SUA a ținut secrete de Casa Albă informații despre spitalizarea șefului Pentagonului, Lloyd Austin, timp de trei zile. „A venit ca un șoc pentru conducerea superioară”, au reacționat reprezentanții Casei Albe, potrivit BBC.

Secretarul american al apărării, Lloyd Austin, a fost internat luni, 1 ianuarie, pentru complicaţii de sănătate, dar informația a devenit publică abia vineri.

Un oficial i-a spus partenerului american al BBC, CBS, că reprezentanții Casei Albe nu au fost informați despre acest lucru decât joi dimineață. Consilierul pentru securitate naţională Jake Sullivan şi responsabili ai Casei Albe au fost informaţi abia la patru zile după ce Lloyd Austin a fost admis în spital, a transmis Politico. Jack Sullivan l-a avertizat apoi pe preşedintele Joe Biden, iar Congresul american a aflat cu cincisprezece minute înainte ca ştirea să fie făcută publică, potrivit aceleiaşi surse.

„Recunosc că m-aş fi putut asigura mai bine că cetăţenii sunt corect informaţi. Mă angajez să fac mai bine”, a declarat Lloyd Austin, din spitalul militar Walter Reed de lângă Washington.

Lipsa de transparență a stârnit critici din partea Asociaţiei jurnaliştilor de la Pentagon.

 

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: Lloyd Austin internat secret
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri