S-a închis spitalul din Câmpulung Moldovenesc iar cel de la Fălticeni este închis parțial, după ce în cele două unități, 118 cadre medicale au fost depistate pozitiv, anunță corespondentul MEDIAFAX.
Conducerea DSP Suceava a luat, sâmbătă, decizia închiderii spitalului din Câmpulung Moldovenesc după ce 74 de angajați ai unității medicale au fost depistați pozitiv cu noul coronavirus.
„La Câmpulung Moldovenesc, din totalul de 269 de teste recoltate, până în prezent, 74 sunt pozitive. Dat fiind numărul mare de teste pozitive și personalul medical aparținând diverselor secții ale spitalului, am luat decizia închiderii unității de astăzi. La momentul deciziei, în spital se mai aflau 7 pacienți, toți testați pozitiv. Aceștia au fost transferați la Spitalul Județean de Urgență Suceava.” - a declarat, pentru MEDIAFAX, directorul interimar al DSP Suceava, Manuela Trifan
Potrivit directorului DSP, cadrele medicale au forme asimptomatice, motiv pentru care li s-a indicat izolarea la domiciliu cu revenirea la serviciu după 14 zile. În concluzie, timp de două săptămâni, spitalul va fi închis, timp în care se va face dezinfecție și curățenie.
„Începând de astăzi, pacienții vor fi direcționați către celelalte spitale non-covid din județ, respectiv Gura Humorului, Rădăuți, Vatra Dornei și parțial la Fălticeni.” - a spus Manuela Trifan.
Și în Fălticeni, conducerea DSP a luat decizia închiderii parțiale a spitalului, după ce 44 de cadre medicale au fost depistate pozitiv și au fost trimise, două săptămâni, în izolare la domiciliu.
„Aceeași decizie de închidere s-a luat și pentru pavilionul principal al spitalului din Fălticeni ce găzduia secțiile de Chirurgie, ATI, Compartimentul de Primiri Urgențe, Medicină Internă și Radiologie, pentru că numărul personalului depistat pozitiv este destul de mare. Țin să apreciez personalul medical din Fălticeni, unde nu a fost depistat niciun pacient pozitiv, ceea ce înseamnă că personalul a purtat corect echipamentul și a efectuat un act medical în siguranță, ceea ce dovedește respect fața de pacienți.” - a mai declarat Manuela Trifan.