Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Spune-mi ce vrei să faci, ca să-ți spun unde să te muți

Spune-mi ce vrei să faci, ca să-ți spun unde să te muți

de Valentin Gros    |   

Omul viitorului (și, în tot mai mare măsură, al prezentului), care muncește pe internet și nu depinde de apropierea față de un sediu de lucru, poate alege să locuiască în țara unde cheltuiește banii cel mai avantajos. O aplicație introdusă de Eurostat monitorizează prețurile la toate capitolele vieții în cele 27 de state membre plus Elveția, Islanda, Marea Britanie și Norvegia - practic, în toată Europa. Sistemul online ne spune că este cel mai ieftin să mănânci și să te distrezi în România, să îți cumperi mașina sau bicicleta din Slovacia, să te conectezi la tehnologia de comunicații din Polonia. În Bulgaria te costă cel mai puțin hainele, băuturile alcoolice, timpul petrecut la restaurante, întreținerea casei și transportul în comun.

 

Prețurile la alimente din România echivalează cu 65% din media Uniunii Europene. Din acest punct de vedere, ne clasăm pe ultimul loc la nivel continental. Cea mai scumpă țară este Elveția, unde prețurile sunt la 166,5% din media UE, iar dintre statele membre - Danemarca (128,9%).

Dacă România reprezintă opțiunea ideală pentru omul interesat să mănânce ieftin, lucrurile nu stau la fel în cazul consumatorului de băuturi alcoolice. La acest capitol, prețurile noastre se situează la 74,5% din media spațiului comunitar și există două state cu niveluri mai mici: Polonia (73,8%) și Bulgaria, unde zeul Bachus se arată foarte generos, media fiind de numai 61,8%. Cel mai mult te costă să bei în Norvegia (cu o cotă înfricoșătoare, 236,1%), iar dacă ne referim numai la țările UE - în Irlanda (188,4%).

 

Islanda, haine grele

 

Cele mai ieftine haine le găsim în Bulgaria, unde prețurile la aceste produse ating doar 76,2% din media UE, România clasându-se pe al doilea loc din această perspectivă, cu 81,6%. Islanda are cea mai scumpă îmbrăcăminte (138,6%), iar dintre țările membre - Danemarca (131,6%).

La cheltuielile de întreținere a casei (reparații, utilități, apă, electricitate, gaz etc.), tot Bulgaria se arată opțiunea optimă, cu 36,5% din media UE a prețurilor. Urmează Polonia (40,3%) și România (42,7%). Cel mai mult te descurajează Elveția (192,6%), iar dintre țările din spațiul comunitar - Irlanda, unde întreținerea locuinței te costă 176,9% din medie.

 

Mobilă ieftină la bulgari

 

Prețurile la mobilă și covoare sunt cele mai mici în Bulgaria (49,4%), pe poziția următoare aflându-se România, la distanță destul de mare, cu un nivel de 70%. Mobilarea locuinței costă cel mai mult în Luxemburg (124,3%).

Polonezii plătesc cel mai puțin pentru internet, telefonie, servicii poștale (46% din media UE), urmați de români (52,1%). Grecii suportă cele mai mari costuri la aceste servicii (165,9% din media spațiului comunitar), iar apoi vin spaniolii (149,1%) și belgienii (146,7%).

 

Distracția costă în Elveția

 

România are cele mai scăzute prețuri la secțiunea recreație și cultură (audiovizual, cărți, ziare, pachete de vacanță, grădinărit, animale de companie), de numai 58,1% din media UE. Cea mai scumpă țară europeană e Elveția, (158,7%), iar din spațiul comunitar - Danemarca (148,2%).

Bulgarii au cele mai mici costuri la hoteluri, restaurante, baruri, cafenele, 45,4% din media UE. Pe poziția următoare se clasează românii, cu 54%. La polul opus, suportă prețurile cele mai piperate islandezii (176,4%), iar dintre locuitorii UE - danezii (155,5%).

 

Aplicația Eurostat nu ia în calcul veniturile populației din fiecare țară. Astfel, în majoritatea situațiilor, acolo unde te avantajează să cheltuiești nu ai și posibilitatea de a câștiga mulți bani.

 

 

Plătim mult pentru mașini, motociclete, biciclete

Piața automobilelor, motocicletelor și bicicletelor din România este una destul de ridicată. La noi, prețurile acestor produse se cifrează la 85,7% din media UE. Nu mai puțin de șase țări se situează la niveluri inferioare: Estonia și Cehia (ambele cu 85,6%), Ungaria (85,2%), Cipru (84,5%), Polonia (83,9%) și Slovacia, care are cele mai ieftine vehicule de transport individual, cu o cotă de numai 82,2%. Bulgaria se află imediat deasupra noastră în clasament (87,2%), iar cea mai scumpă țară, după acest criteriu, este Danemarca (137,8%). În schimb, stăm mult mai bine la transportul în comun. Prețurile biletelor de autobuz, troleibuz, tramvai, metrou, tren, avion, vapor, sunt în România la un nivel de 53,3%, numai Bulgaria poziționându-se mai jos, la 50,6%. Cel mai scump călătoresc norvegienii (156,4%), iar dintre locuitorii statelor UE - olandezii (146,1%).

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri