Campionatul European de Fotbal din 2020 bate la uşă, însă România bate pasul pe loc. Lucrările pe cele trei stadioane cerute de UEFA pentru antrenamente, Ghencea, Rapid şi Arcul de Triumf sunt departe de a fi terminate. Construcţia propriu-zisă a stadionului Steaua va începe în aproximativ o lună şi jumătate, au anunţat, ieri, reprezentanţii firmei de construcţie care se ocupă de proiect, precizând că stadiul lucrărilor a ajuns acum la 8%. Chiar şi aşa, Gheorghe Popescu, consilierul personal al prim-ministrului României, este optimist că arenelor vor fi gata până la data limită impusă de UEFA: „ "Stăm foarte bine cu pregătirile, în general. Suntem în grafic cu majoritatea lucrurilor. Bineînțeles că mai sunt și întârzieri, dar încercăm să aducem totul pe linia de plutire. Euro 2020 nu înseamnă doar cele 3-4 stadioane pe care trebuie să le facem. ", a declarat Gică Popescu.