Jurnalul.ro Sport Fotbal international Stadionul San Siro din Milano va fi demolat

Stadionul San Siro din Milano va fi demolat

Cluburile de fotbal AC Milan şi Inter Milano au căzut de acord în privinţa demolării stadionului San Siro şi a construirii unei noi arene, a anunţat luni France Football.
Cele două mari cluburi din Milano au ajuns la un acord oficial referitor la demolarea stadionului "Giuseppe Meazza", cunoscut ca San Siro, în momentul când noua arenă, construită în apropiere, va fi operaţională la orizontul anului 2025.
Luni, cu ocazia prezentării candidaturii Milano/Cortina d'Ampezzo pentru Jocurile Olimpice de iarnă din 2026, Paolo Scaroni, preşedintele lui AC Milan, a anunţat: "Vom face un nou San Siro lângă cel vechi, în aceeaşi zonă. Vechiul stadion va fi demolat iar în locul lui vor fi construcţii noi."
Întrebat dacă este o decizie comună, Alessandro Antonello, administratorul delegat al lui Inter Milano, prezent lângă Scaroni, a răspuns: "Da, categoric!"
San Siro, a cărui construcţie a început în decembrie 1925, are o capacitate de 80.018 locuri, fiind cel mai mare stadion din Italia.

AGERPRES

Subiecte în articol: san siro
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri