Marian Râlea, Magicianul Poveștilor, și Teatrul Național pentru Copii „ABRACADABRA” propun copiilor mari și mici câte o Poveste Magică pe zi.
Poveștile pot fi urmărite pe canalul de YouTube - Eu pot, eu sunt magician.
Fiecare poveste se încheie cu o întrebare sau ghicitoare de la Magi, la care copiii pot răspunde până a doua zi în comentarii pe pagina de Facebook eupoteusuntmagician. Răspunsurile corecte le vor afla, bineînțeles, tot de la Magicianul Poveștilor, care îi și premiază cu invitații la spectacolele viitoare ale Teatrului Național pentru Copii „ABRACADABRA”.
Iată ce ne spune chiar Marian Râlea, Magicianul Poveștilor, despre cum au apărut Poveștile Magice: „Stăm în case. Ele au devenit palatele noastre. Prinții și prințesele (și mici, și mari) au nevoie de poveste. Avem mereu nevoie de poveste, iar zilele astea, mai mult ca niciodată. Și eu stau în casă. Și pot doar să ajut un pic. Cu povești magice despre viață, din afara palatului, unde viața continuă. Și o să continue! Așa s-a născut ideea cu «Poveștile Magice»”