Jurnalul.ro Ştiri Externe Sir Keir Starmer devine oficial prim-ministru al Marii Britanii

Sir Keir Starmer devine oficial prim-ministru al Marii Britanii

Sir Keir Starmer a devenit oficial noul prim-ministru al Marii Britanii. Starmer a avut vineri o întâlnire cu Regele Charles al III-lea. Ulterior, liderul laburist a mers la Downing Street unde a ținut primul discurs în calitate de premier.

Președintele Partidului Laburist a avut întâlnirea de la Palatul Buckingham după ce liderul conservator Rishi Sunak a demisionat în urma celui mai prost rezultat din alegeri al Partidului Conservator.

În urma întâlnirii, purtătorul de cuvânt al Casei Regale a spus că regele i-a cerut lui Sir Keir Starmer să formeze o nouă administrație, potrivit Sky News.

„Sir Keir a acceptat oferta Majestății Sale”, a mai spus el.

Sir Keir Starmer devine primul premier laburist în 14 ani și al șaptelea prim-ministru laburist din istorie.

Partidul Laburist a câștigat alegerile parlamentare din Marea Britanie. Laburiștii au obținut peste 400 de poziții de parlamentar, provocând conservatorilor, aflați la guvernare de 14 ani, una dintre cele mai grele înfrângeri din istorie.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: starmer Marea Britanie
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri