Jurnalul.ro Special Statul se pregătește să șteargă companiei TAROM datorii de 49 milioane de euro

Statul se pregătește să șteargă companiei TAROM datorii de 49 milioane de euro

de Adrian Stoica    |   

Cu pierderi de peste un miliard de lei acumulate numai în perioada 2020-2022, potrivit ultimelor date financiare publice, și cu aproape 20 de directori schimbați în ultimii opt ani în speranța că o vor revitaliza, compania aviatică TAROM este în continuare dependentă de sprijinul financiar al statului pentru a supraviețui.

Guvernul pregătește acum acordarea unui ajutor de stat individual pentru restructurare în valoare de 95,3 milioane de euro, după ce el a fost aprobat la sfârșitul lunii aprilie de către Comisia Europeană. Ministerul Transporturilor a elaborat proiectul de hotărâre pentru acordarea ajutorului și el va ajunge în scurt timp pe masa Executivului pentru aprobare. Ajutorul vine însă cu o serie de constrângeri pentru companie, cum ar fi renunțarea la unele rute de zbor și la reducerea flotei de avioane. În prealabil, compania a trecut printr-un program de disponibilizări de personal, dar chiar și așa, ministrul Transporturilor spune că TAROM are încă o schemă de personal supradimensionată.

Principalele măsuri de restructurare includ anularea unei datorii  de aproximativ 49,53 milioane de euro (246,19 milioane de lei) corespunzătoare valorii ajutorului pentru salvare, aprobat de Comisie în februarie 2020, plus dobânzile aferente, şi o injecţie de capital de aproximativ 45,77 milioane de euro (227,50 milioane de lei),

„Ajutorul de restructurare acordat de România va contribui la menținerea conectivității regionale a cetățenilor și a întreprinderilor din România. Pentru a limita eventualele denaturări ale concurenței generate de sprijinul public, TAROM își va reduce semnificativ numărul de rute și de aeronave.  Garanțiile constă astfel în reducerea numărului de rute pe care TAROM operează, precum și a numărului de aeronave și menținerea unei astfel de capacități reduse, limitând astfel prezența sa pe piață pe întreaga durată a perioadei de restructurare, respectiv până la 31 decembrie 2026”, se arată în proiectul de act normativ

La sfârşitul lunii mai 2021, România a notificat Comisiei Europene planul de restructurare al companiei TAROM, iar în iulie 2021, Comisia Europeană a deschis o investigaţie aprofundată pentru a evalua dacă măsurile de restructurare adoptate de România în favoarea TAROM ar fi în concordanţă cu normele UE privind ajutoarele de stat.

Pe ce se vor cheltui banii

Compania TAROM va folosi acești bani pentru: 

- înnoirea flotei de aeronave; 

- optimizarea destinațiilor și politicii comerciale; 

- aplicarea unor soluții pentru eficientizarea activităților de mentenanță a aeronavelor; 

- digitalizarea companiei și îmbunătățirea mediului IT, inclusiv a programelor de distribuție bilete; 

- acoperirea deficitului de lichiditate pentru anul 2024. 

„Din ajutorul de restructurare acordat sub formă de capitalizare, un cuantum de până la 214.307 mii lei (43,07 milioane euro) va fi utilizat drept capital de lucru, pentru finanțarea cheltuielilor societății după cum urmează:
a) pentru plata avansurilor prevăzute pentru anul 2024 în contractul de leasing financiar încheiat cu GY AVIATION LEASE 1724 CO Limited și pentru care Compania TAROM nu va dispune de resurse de finanțare la data scadenței;
b) pentru plata ratelor scadente în anul 2024 la creditul contractat de la Banca Transilvania și garantat de Ministerul Finanțelor în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 139/2020 și pentru care Compania TAROM nu va dispune de resurse de finanțare la data scadenței;

c) pentru reducerea deficitului de finanțare necesar în anul 2024 pentru plata parțială a datoriilor cu termen scadent depășit”.

din proiectul de act normativ pentru aprobarea ajutorului de stat

 

Cine finanțează ajutorul de restructurare

Finanțarea ajutorului de restructurare se va face în tranșe, din fondul de rezervă la dispoziția Guvernului, precum și de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, în limita sumelor aprobate cu această destinație prin legea bugetului. Pentru acoperirea unei părți din ajutorul de restructurare, din suma prevăzută în bugetul Ministerului Transporturilor se vor aloca 25.239.000 lei. Banii erau prevăzuți pentru majorarea contribuţiei statului la capitalul social al Societăţii Naţionale „Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia - S.A.”, dar având în vedere că această majorare de capital nu se va mai efectua în acest an, suma a fost redirecționată spre TAROM.

„O companie de mărimea TAROM, care e aşezată pe baze economice corecte, are în mod normal în jur de 500, 600 de angajaţi, 90% dintre ei fiind personal navigant. Noi avem dublu”.

 Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor


Bani pentru a acoperi ratele de leasing la aeronava B737 MAX

Ținând cont de necesitatea asigurării în regim de urgență a surselor de finanțare pentru plata ratelor de avans aferente contractului de leasing financiar încheiat de Compania TAROM pentru achiziția unei aeronave B737 MAX, contract de leasing care reprezintă un element de bază al planului de restructurare și de existența căruia a depins autorizarea ajutorului de restructurare, se propune alocarea imediată a unei părți a ajutorului de restructurare aprobat, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului prevăzut în bugetul de stat pe anul 2024, prin suplimentarea bugetului Ministerului Transporturilor cu suma de 60 milioane de lei. „Menționăm că aceste cheltuieli pentru care se solicită finanțare din fondul de rezervă la dispoziția Guvernului sunt urgente, urmând a fi efectuate eșalonat, în primele 30 de zile după emiterea Deciziei nr. C(2024) 2968 final /29.04.2024, pentru acoperirea ratelor de avans la contractul de leasing financiar pentru achiziția aeronavei B 737 MAX. Neplata acestor rate la termenele contractuale va duce la rezilierea contractului de către firma de leasing, cu pierderea de către TAROM a sumelor deja plătite în contul acestui contract. De asemenea, aceste cheltuieli sunt și neprevăzute, neputând fi anticipate și bugetate la momentul elaborării legii bugetului de stat pe anul 2024”, arată Ministerul Transporturilor în proiectul de hotărâre de Guvern.

18 Aeronave numără în prezent flota companiei TAROM

TAROM renunță la rute turistice importante

„Este prevăzută închiderea rutei Bucureşti-Londra, aprobă atribuirea contractului de vânzare a sloturilor LHR ofertantului Virgin Atlantic pentru suma de 22 mil. GBP (lire sterline) începând cu sezoanele de vară 2024 şi iarnă 2024 şi mandatează directorul general al TAROM în vederea semnării scrisorii de intenţie, negocierii şi semnării contractului de vânzare-cumpărare a perechii de sloturi”, se arată în Monitorul Oficial de pe 1 februarie anul acesta. Totuși, ulterior compania a revenit și a anunțat că vinderea acestui slot nu mai este de actualitate și decizia AGA care a fost publicată în Monitorul Oficial nu-și va produce efectele. Sloturile orare sunt un element-cheie în cadrul operațiunilor fiecărei companii aeriene. Acestea permit unei companii să decoleze și să aterizeze pe un anumit aeroport într-un interval orar bine determinat. În 2022, compania aeriană de stat a renunţat la cursele spre Viena și Barcelona, destinaţii căutate de turiştii români şi care sunt în portofoliul competitorilor low-cost, iar anul trecut a renunțat la cursa spre Munchen.

Compania trebuie să devină profitabilă în 2025

Între aprilie 2020 și iunie 2021, Ministerul Transporturilor și Comisia Europeană au negociat un plan prin care societatea publică TAROM să evite falimentul. Compania a intrat din martie 2020 într-un colaps financiar, când societatea deținută de statul român nu se mai putea susține din propriile venituri.

Printre documentele trimise de TAROM și Ministerul Transporturilor la Bruxelles se află și un raport de audit, de control, în care sunt precizate cauzele pierderilor continue înregistrate de companie din anul 2007, ultimul an în care operatorul a avut profit, arăta o analiză realizată de termene.ro.

Alegerea unor curse regulate spre Tbilisi, Erevan când românii se înghesuiau să zboare în Egipt, Grecia sau Israel; personal numeros, dar slab pregătit; avioane care pierd bani, în loc să le scoată și implicarea excesivă a politicului, au fost câteva dintre cauzele pierderilor din acest raport. Comisia Europeană a aprobat planul de redresare al TAROM în iunie 2021 cu două clauze. Compania să renunțe la factorii care produc pierderi, iar TAROM să devină profitabilă din 2025, așa cum reiese din informațiile obținute de termene.ro. În caz contrar, societatea riscă să fie închisă sau privatizată, dacă va dori vreo altă companie internațională s-o cumpere.

Subiecte în articol: stat tarom datorii
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri