Jurnalul.ro Ştiri Social Statele din Europa care NU au renunțat la serviciul militar obligatoriu. Mai multe țări vor să-l reintroducă

Statele din Europa care NU au renunțat la serviciul militar obligatoriu. Mai multe țări vor să-l reintroducă

de Redacția Jurnalul    |   

Discuțiile despre reintroducereae stagiului militar obligatoriu în România sunt din nou în atenția publică după ultimele declarații ale șefului Marelui Stat Major al Armatei.

Generalul-locotenent Gheorghiță Vlad, șeful Statului Major al Armatei, a vorbit  despre o posibilă intrare a României în război, în contextul invaziei Rusiei în Urcaina. 

În Europa există state unde serviciul militar a rămas obligatoriu dar și țări care vor să-l reintroducă, pe fondul instabilității geostrategice din estul constinentului. 

Statele UE în care serviciul militar este obligatoriu sunt GreciaAustriaDanemarcaSuediaFinlanda și cele trei țări baltice EstoniaLetonia și Lituania. O parte din aceste state au graniță comună cu Federația Rusă. 

Serviciul militar este obligatoriu și în NorvegiaRepublica Moldova și în Ucraina2. De asemenea, serviciul militar obligatoriu este prestat de toți bărbații care au cetățenie elvețiană iar femeile pot și ele presta serviciu militar în mod voluntar. 

Rusia și Belarus, țări partenere, au serviciul militar obligatoriu. La fel și CipruArmenia și Azerbaidjan.

Franța a lansat în 2019 o formă de recrutare mai ușoară a tinerilor prin care aceștia să urmeze un serviciu civic voluntar.

Țări care vor să reintroducă serviciul militar obligatoriu 

Oficiali cu rang înalt din mai multe națiuni europene au vorbit în ultimele luni despre necesitatea ca aceste state să adopte din nou instruirea populației pentru un eventual război.

Boris Pistorius, ministrul Apărării din Germania, a spus că Berlinul trebuie să ia în considerare introducerea serviciului militar obligatoriu.

„Trebuie să ne întrebăm cine urmează să apere această ţară când lucrurile devin serioase“, a declarat oficialul.

Ministrul Apărării din Polonia, a vorbit despre posibilitatea unui război cu Federația Rusă. Țara va reintroduce serviciul militar obligatoriu începând din 2024.

„Mă aştept la orice scenariu şi le iau în serios pe cele mai rele. Aceasta este sarcina unui ministru al apărării în situaţia în care ne regăsim astăzi“, a declarat el.

La începutul acestui an, ministrul Apărării din Serbia, Milos Vucevic, a anunţat că Statul Major al Forţelor Armate va prezenta preşedintelui Serbiei, în calitate de comandant şef, şi Parlamentului o iniţiativă de a anula decizia de suspendare a serviciului militar obligatoriu.

Discuția despre un conflict cu Federația Rusă a fost aprinsă și în Marea Britanie, undeșeful Statului Major al Armatei, generalul Patrick Sanders, a întrebat dacă „ar trebui britanicii să se pregătească de război?”. El a spus că Marea Britanie ar trebui să pregătească „o armată de cetățeni” în cazul unui conflict deschis între NATO și Rusia. Ministrul Apărării din Marea Britanie nu a dar credit celor spuse de șeful Statului Major al Armatei.

Karel Řehka, seful Statului Major al Armatei din Cehia, a vorbit despre implciațiile unui război cu Federația Rusă, spunând că țara sa va lupta în cadrul NATO.

„Armata se pregătește pentru un scenariu negru, adică un război cu un adversar cu arme nucleare. Țara noastră se va apăra ca parte a NATO”, a spus el.

Antonio Costa, fostul premier din Portugalia, a exclus când era în funcție revenirea serviciului militar obligatoriu, potrivit dcnews.ro.

Subiecte în articol: serviciu militar obligatoriu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri