Jurnalul.ro Ştiri Externe Statele NATO ar avea o înțelegere tacită de a nu livra armament de luptă Ucrainei

Statele NATO ar avea o înțelegere tacită de a nu livra armament de luptă Ucrainei

Statele NATO ar avea o înțelegere tacită să nu livreze anumite tipuri de armament Ucrainei pentru a nu intra într-o confruntare directă cu Rusia, potrivit unor surse din cadrul Alianței, citate de dpa.

Și televiziunea germană ARD a transmis același lucru, pe baza unor informații din cadrul Partidului Social-Democrat (SPD) al cancelarului Olaf Scholz.

"Comisia de Apărare a fost pe deplin informată despre acest lucru la mijlocul lunii mai", a spus purtătorul de cuvânt al grupului parlamentar SPD, Wolfgang Hellmich, care a precizat ănsă că NATO nu a luat nicio decizie oficială iar Alianța nu furnizeză armament Ucrainei doar statele membre în nume propriu. 

Cu toate astea, Scholz a aprobat trimiterea de tancuri Gepard în Ucraina, în urmă cu câteva săptămâni dar livrările nu au avut loc. Totodată, ministrul Apărării, Christine Lambrecht, a spus că există livrări de tancuri către alte state NATO care trimit Ucrainei armament sovietic iar Germania le ajută să își refacă stocurile. 

Nici Polonia nu a trimis Ucrainei avioanele de luptă MIG-29 deși a fost prima țară care s-a declarat pentru trimiterea de armament ofensiv, în luna martie.

Până în prezent statele NATO nu au trimis tancuri și avioane de luptă occidentale către Ucraina. 

"Transferul de avioane MIG-29 Ucrainei ar putea antrena o escaladare între Rusia şi NATO, producând un scenariu cu risc ridicat", a avertizat generalul Tod D. Wolters, Comandantul Suprem al Forţelor Aliate în Europa şi Comandant al Forţelor SUA în Europa.

Și secretarul de stat german pentru Apărare, Siemtje Moeller, a declarat că în cadrul NATO s-a convenit să nu se furnizeze Ucrainei niciun vehicul de infanterie sau tanc occidental.


 

Subiecte în articol: nato tancuri ucraina
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri