Prestator este o asociere economică formată din trei companii, printre care una este controlată de UTI Real Estate Development BV, Olanda, entitate în spatele căreia se află celebrul om de afaceri Tiberiu Urdăreanu.
Administrația Națională a Penitenciarelor a finalizat, săptămâna trecută, licitația aferentă contractării unor servicii de proiectare și asistență tehnică din partea proiectantului, în vederea realizării Penitenciarului P47, din Berceni, județul Prahova, unitate de detenție ce va avea 1.000 de locuri de cazare în regim închis și în regim de maximă siguranță.
Conform unui anunț de atribuire publicat pe SEAP (Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice), Administrația Națională a Penitenciarelor vrea, prin achiziționarea acestor servicii, să atingă standardele specifice pentru penitenciare, pentru sporirea capacității de cazare, în cadrul unui proiect denumit «Memorandumnul cu tema Decizie privind oportunitatea finanțării infrastructurii fizice a sistemului penitenciar român », finanțat din fonduri externe rambursabile de la bugetul de stat, prin care se propune conceptul de proiect național – investiții în infrastructura penitenciară”.
Împrumut de 177 milioane de euro
Finanțarea acestui proiect este asigurată, astfel, din credite externe cu garanția statului, iar pentru realizarea acestei investiții a fost identificată sursa de finanțare reprezentând un împrumut de la o instituție financiară internațională.
Mai exact este vorba despre un Memorandum, adoptat la 5 decembrie 2017, aprobat prin Legea nr. 90/2020, privind finanțarea acordului-cadru de împrumut, lege promulgată de președintele României, Klaus Iohannis, prin Decretul nr. 324/2020.
Acordul de împrumut a fost încheiat, la Paris, în 13 august 2018, între România, prin Ministerul Finanțelor, și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, împrumut în valoare de 177 de milioane de euro, pentru finanțarea proiectelor de modernizare a infrastructurii penitenciare din România.
Administrația Națională a Penitenciarelor a planificat finalizarea obiectivului de investiție privind penitenciarul de la Berceni-Prahova până la data de 31 decembrie 2025.
Două oferte din trei, descalificate
Pentru prima etapă, autoritatea contractantă a pus la bătaie suma de 13.502.792 de lei fără TVA, pentru proiectare și asistență tehnică, anunțând, în toamna anului trecut, organizarea unei licitații deschise. Această procedură s-a finalizat săptămâna trecută, când, din cele trei oferte primite, una a fost declarată inacceptabilă, a doua a fost declarată neconformă, fiind validată oferta depusă de asocierea economică formată din trei companii.
Vorbim despre SC Electroproiect SA București, împreună cu SC Popp & Asociații SRL și cu SC Westfourth Architecture SRL, care și-au ofertat serviciile pentru suma de 6.582.611 lei fără TVA, resectiv de 7.833.307,1 lei cu TVA inclusă (1.598.634 de euro).
Electroproiect, deținută de UTI Real Estate din Olanda
Conform anunțului de atribuire, criteriul de desemnare a ofertei câștigătoare a fost cel mai bun raport calitate-preț, din care prețul ofertei și experiența experților au cântărit câte 40 de procente, iar propunerea tehnică a cântărit restul de 20 de procente.
SC Electroproiect SA, principalul partener al asocierii economice desemnate câștigătoare, este controlată, în proporție de 98,48477 la sută, de către entitatea denumită UTI Real Estate Development BV, cu sediul în Olanda - Țările de Jos. UTI este, la rândul ei, controlată de familia omului de afaceri Tiberiu Urdăreanu (FOTO).
Compania Popp & Asociații SRL, care activează în domeniul imobiliar, este deținută de Mădălin Vasile Coman și de Andrei Dragoș Marcu.
Cea de-a treia firmă, SC Westfourth Architecture SRL, este controlată de Vladimir Arsene (cu 51%), Lee Hyunjung (cetățean american, domiciliat în Statele Unite ale Americii – 12%), Eugenia Alexandru (10%), Antoniu Claudiu Craioveanu (9%) și Raluca Ionescu (9%).
Interesant este că aceste trei companii au primit permisiunea din partea autorității contractante să subcontracteze anumite părți ale contractului, printre care 15 la sută către SC Metroul SA, 0,1 la sută către SC Miral Instal Company și 0,1 la sută către SC Altimate SA.
Cum trebuie să arate noua unitate de detenție
Revenind la contractul propriu-zis, în caietul de sarcini care a stat la baza acestei achiziții de servicii, Administrația Națională a Penitenciarelor arată că supraaglomerarea și condițiile improprii de detenție sunt probleme semnalate de către Comisia pentru Prevenirea Torturii, entitate care activează sub egida Consiliului Europei. Aceste probleme impuneau adoptarea de urgență a unor măsuri de îmbunătățire a infrastructurii penitenciare.
Proiectarea și asistența tehnică pentru penitenciarul de la Berceni, județul Prahova, trebuie să cuprindă detalierea spațiilor de cazare, spațiilor medicale, spațiilor economice și sociale oferite de penitenciar.
În această viitoare unitate de detenție vor fi cazați 900 de deținuți, în regim închis, iar alți 100, în regim de maximă siguranță. Penitenciarul Berceni va trebui să fie proiectat cu grupuri sanitare, cu o curte pentru plimbări, cu spații pentru asistență și îngrijire medicală, spații pentru servicii de alimentație, spații pentru consiliere psihologică specializată, spații pentru programe de studiu și spații pentru cultivare culturală pe perioada detenției.