Deciziile celor trei mari puteri occidentale vin pe fondul mai multor factori, greu de ignorat: frustrare față de Israel, presiuni politice interne precum și reacții emoționale la imaginile cu palestinienii înfometați din Gaza.
Indiferent de motivație, palestinienii au salutat toate aceste inițiative, pe care le consideră un sprijin important pentru cauza lor.
De cealaltă parte însă, guvernul israelian a criticat vehement noile apelurile în favoarea creării unui stat palestinian, catalogându-le drept o formă de „recompensare a terorismului”.
Între timp, președintele american, Donald Trump, pare tot mai iritat de premierul israelian, Benjamin Netanyahu, în special din cauza crizei umanitare din Gaza.
Deși șeful executivului de la Ierusalim neagă existența acestei crize, liderul de la Casa Albă pare într-un profund dezacord cu acțiunile armatei israeliene contra civililor palestinieni.
Trump își dorește enorm o încheiere istorică a conflictului din Orientul Mijlociu și aspiră la o eventuală prestigioasă distincție internațională pentru eforturile sale diplomatice de până acum, vizând Premiul Nobel pentru Pace.
Concomitent, unul dintre obiectivele sale cheie este acela de a convinge Arabia Saudită să normalizeze relațiile cu Israelul, extinzând astfel Acordurile Abraham din primul său mandat. Riadul a transmis însă cât se poate de clar că o astfel de normalizare nu poate avea loc fără demararea unui proces ireversibil în vederea creării unui stat palestinian.
Deși în mare parte simbolice, inițiativele recente ale Franței, Regatului Unit și Canadei lasă Washingtonul tot mai izolat în poziția sa fermă de susținere a statului evreu.
Recunoașterea unui stat palestinian ar putea contribui la încheierea unui conflict care, de la atacul terorist al Hamas, din 7 octombrie 2023 - soldat cu aproximativ 1.200 de victime în Israel - a dus la moartea a peste 60.000 de palestinieni în Gaza.
Tot recunoașterea unui astfel de stat ar putea, de asemenea, deschide calea pentru eliberarea ostaticilor încă deținuți în enclavă.
Cu toate acestea, definirea unui stat palestinian rămâne una dintre cele mai mari provocări.
Un stat palestinian modern nu a existat niciodată.
În timp ce statul Israel a fost recunoscut rapid la nivel internațional, după Al Doilea Război Mondial, pentru palestinieni acea perioadă este asociată cu al-Naqba - „catastrofa” -, momentul în care sute de mii de oameni au fugit sau au fost forțați să-și părăsească locuințele.
De atunci, Israelul s-a extins constant, mai ales în urma Războiului de Șase Zile, din 1967, atunci când a ocupat Ierusalimul de Est, Cisiordania și Fâșia Gaza. Între timp, teritoriile palestiniene s-au restrâns și s-au fragmentat.
Distrugerea păcii
Cea mai apropiată schiță a unui posibil stat palestinian a fost conturată în cadrul procesului de pace din anii ’90, cunoscut sub numele de Acordurile de la Oslo.
Statul palestinian imaginat în cadrul Acordurilor de la Oslo - convenit de negociatori israelieni și palestinieni în anii ’90 - urma să se bazeze, în linii mari, pe granițele Israelului din 1967. Planul prevedea schimburi teritoriale negociate: cedarea unor mici porțiuni de teren israelian, în schimbul evacuării unor colonii evreiești.
Acordurile de la Oslo au marcat un moment istoric, simbolizat de celebra strângere de mână, pe peluza Casei Albe, între premierul israelian de atunci, Yitzhak Rabin, și liderul palestinian Yasser Arafat, în prezența președintelui american Bill Clinton.
Asasinarea lui Rabin, în 1995, de către un extremist de dreapta, a însemnat nu doar pierderea unui mare adept al păcii, ci și o frânare decisivă a procesului diplomatic.
Deși cadrul Oslo a rămas un reper în dezbaterile academice și în unele negocieri ulterioare, astăzi pare mai mult o relicvă decât o foaie de parcurs viabilă. În actualul context, propunerile de atunci nu mai par realiste.
În ultimii ani, coloniile israeliene din Cisiordania ocupată s-au extins masiv, adesea cu sprijinul direct al guvernului israelian, reducând semnificativ șansele formării unui stat palestinian coerent din punct de vedere teritorial.
Pe lângă problema teritoriului, se ridică și întrebarea: cine ar conduce un viitor stat palestinian? Autoritatea Palestiniană, care administrează părți din Cisiordania, este privită cu neîncredere de o parte semnificativă a palestinienilor, fiind percepută ca slabă sau coruptă.
Și chiar și în lipsa acestor bariere, premierul Netanyahu s-a declarat categoric, oricum, împotriva ideii. Recent, el a afirmat că un stat palestinian ar fi „o rampă de lansare pentru anihilarea Israelului”.
Unii dintre membrii cabinetului său adoptă poziții și mai dure. Aceștia nu doar că resping ideea unui stat independent, dar cer deschis și anexarea teritoriilor palestiniene.
Unii miniștri care susțin guvernul au declarat că preferă să înfometeze populația din Gaza decât să le ofere palestinienilor ajutor umanitar și au amenințat că vor părăsi coaliția, dacă Netanyahu ar ceda presiunilor internaționale.
Premierul israelian nu dă semne că ar ceda. Dimpotrivă, el pare hotărât să transforme criticile venite din partea Franței, Regatului Unit și Canadei într-un simbol al rezistenței naționale.
Însă fără un partener de dialog în actualul guvern de la Ierusalim, recunoașterea internațională a unui stat palestinian riscă să nu aibă un efect concret. Mai mult, ar putea chiar să-l întărească politic pe Netanyahu, oferindu-i muniție în retorica sa antipalestiniană.
Iar acesta ar fi un preț ridicat, dacă rezultatul va fi tocmai îndepărtarea și mai mult a ideii apariției unui stat palestinian.
În același timp însă, dezamăgiți de atitudinea guvernului Netanyahu, tot mai mulți foști aliați occidentali ai Israelului ar putea intensifica presiunile asupra lui Trump pentru a-și revizui poziția.
Iar în acest joc geopolitic este posibil ca Israelul să iasă în pierdere, indiferent cât de vehement protestează.