x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Zelenski avertizează de la București: nici marile puteri nu pot produce suficiente rachete pentru războiul modern

Zelenski avertizează de la București: nici marile puteri nu pot produce suficiente rachete pentru războiul modern

de Redacția Jurnalul    |    12 Mar 2026   •   17:27
Zelenski avertizează de la București: nici marile puteri nu pot produce suficiente rachete pentru războiul modern
Sursa foto: presidency.ro/Volodimir Zelensky a explicat că actualele conflicte militare implică un consum masiv de rachete și muniție, iar industria de apărare nu poate ține pasul cu ritmul atacurilor.

Volodimir Zelenski avertizează, la Cotroceni, că războaiele moderne consumă mii de rachete și drone, iar producția globală nu poate ține pasul. Liderul ucrainean anunță și discuții cu România pentru fabricarea de drone.

Zelenski: peste 700 de rachete au fost folosite în Orientul Mijlociu în 36 de ore. Discuții cu România pentru producția de drone

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a făcut o comparație surprinzătoare între conflictul din Ucraina și tensiunile din Orientul Mijlociu, în timpul declarațiilor susținute la Palatul Cotroceni. Liderul de la Kiev a vorbit despre consumul uriaș de muniție în războaiele moderne și despre limitele capacității de producție chiar și pentru marile puteri militare.

Zelenski: războaiele moderne consumă mii de rachete

Președintele ucrainean a răspuns întrebărilor jurnaliștilor despre sistemele Patriot, producția de drone și sprijinul militar primit de Ucraina din partea partenerilor occidentali.

În acest context, el a explicat că actualele conflicte militare implică un consum masiv de rachete și muniție, iar industria de apărare nu poate ține pasul cu ritmul atacurilor.

„Un exemplu foarte bun: în Orientul Mijlociu, peste 700 de rachete au fost folosite în primele 24-36 de ore. În cei patru ani de război în Ucraina nu au avut atâtea rachete, nici pe aproape”, a declarat Volodimir Zelenski.

Potrivit liderului ucrainean, nici cele mai puternice state nu pot produce rapid cantitățile necesare pentru a contracara atacurile masive cu rachete și drone.

„700-1000 de rachete nu vor ajuta atunci când zboară mii de rachete. O dronă costă 30 de mii, iar chiar dacă Statele Unite sunt destul de bogate, aceste costuri sunt foarte mari”, a afirmat liderul ucrainean.

Producția de rachete Patriot, limitată chiar și pentru aliați

Volodimir Zelenski a vorbit și despre producția de rachete pentru sistemele de apărare Patriot, explicând că stocurile sunt limitate chiar și pentru partenerii occidentali ai Ucrainei.

„60-70 de rachete produce cel mai mare producător de rachete Patriot din SUA pe lună. Aceste rezerve se consumă. Indiferent de numărul acestor rachete, ele nu vor fi suficiente pentru a doborî dronele iraniene, mai ales că rușii îi ajută și este foarte clar acest lucru”, a spus Zelenski.

Ucraina discută cu România despre producția de drone

În timpul vizitei oficiale la București, președintele ucrainean a confirmat și existența unor discuții cu România privind dezvoltarea unor capacități de producție pentru drone.

Potrivit lui Zelenski, proiectul ar putea fi realizat pe teritoriul României, iar experiența acumulată de armata ucraineană în timpul războiului ar putea fi utilă pentru dezvoltarea industriei de apărare europene.

„România este un partener foarte important pentru noi. Am dovedit că suntem vecini buni și putem dezvolta parteneriate de fabricație, la fel cum am făcut în Germania și în Danemarca. Consider că această capacitate în România este foarte utilă”, a declarat Volodimir Zelenski.

×
Parteneri