Jurnalul.ro Ştiri Observator Liniile 41, 282 şi 335 vor avea program prelungit, sâmbătă, pentru preluarea spectatorilor de pe stadionul ''Arcul de Triumf''

Liniile 41, 282 şi 335 vor avea program prelungit, sâmbătă, pentru preluarea spectatorilor de pe stadionul ''Arcul de Triumf''

de Redacția Jurnalul    |   

Programul de transport al liniilor 41, 282 şi 335 va fi prelungit, sâmbătă, pentru preluarea spectatorilor care vor asista la meciul de fotbal Dinamo - Universitatea Craiova, programat pe stadionul "Arcul de Triumf", informează Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti - Ilfov (TPBI)

Conform noului orar, vehiculele celor trei linii vor circula, după terminarea meciului, astfel: între orele 23:50 - 00:05 - tramvaiele liniei 41 vor pleca din cinci în cinci minute de la capătul "Piaţa Presei" către "Ghencea", ultima plecare având loc la ora 00:05, iar între orele 23:40 - 23:48 - autobuzele liniei 282 vor pleca din două în două minute de la capătul "Gara Basarab" către "Şoseaua Fundeni", cu ultima cursă la ora 23:48 (de la capătul "Şoseaua Fundeni" către "Gara Basarab" ultimele plecări ale vehiculelor liniei 282 vor avea loc la orele 23:35 şi 23:38).

Între orele 23:40 - 23:50, autobuzele liniei 335 vor pleca din două în două minute de la capătul "Complex Comercial Băneasa" către "Faur", ultima cursă urmând să plece la ora 23:50.

De asemenea, spectatorii prezenţi pe stadionul "Arcul de Triumf" pot utiliza autobuzele liniei de noapte N113, care circulă între "Mezeş" şi "Piaţa Unirii 2" la un interval de 30 de minute şi care pot fi accesate de la staţia "Piaţa Domenii".

AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri