Jurnalul.ro Ştiri Observator Stelian Ion, despre întoarcerea românilor fugari din Italia: Aștept de la o zi la alta

Stelian Ion, despre întoarcerea românilor fugari din Italia: Aștept de la o zi la alta

Românii condamnați de instanțele din România, care sunt în Italia, s-ar putea întoarce „de la o zi la alta” pentru a ispăși pedepsele, dar „nu depinde de autoritățile române”, a declarat, luni, ministrul Justiției, Stelian Ion.

Stelian Ion a fost întrebat, luni, într-o conferință de presă, când vor fi aduși în țară, din Italia, românii condamnați de instanțele din România, între care Alina Bica, Dragoș Săvulescu sau fostul ofițer SRI, Daniel Dragomir, el spunând că se așteaptă ca „de la o zi la alta”.

„Am discutat de două ori cu ministrul Justiției din Italia. Am avut o discuție online și ne-am întâlnit în cadrul Consiliului Jai și am avut discuții de principiu legate de această chestiune. Italia, după cum se știe, a promovat niște modificări legislative care încep să-și producă efectele, au fost recepționate mesajele noastre și mă aștept la o îmbunătățire a acestei cooperări judiciare care în linii mari funcționează foarte bine. E adevărat, câteva cazuri din acestea celebre, de rezonanță, care au făcut titluri de știri, însă pe noi ne interesează ca această colaborare instituțională să funcționeze din ce în ce mai bine. Am așteptări, evident. (...) Eu sper să fie cât de curând aduse (persoanele condamnate – n.r.), aștept de la o zi la alta”, a spus Stelian Ion.

Ministrul Justiției a afirmat că extrădarea acestora nu depinde de el și nici de autoritățile din România.

„Nu depinde de instanțele românești, nu depinde de autoritățile românești, nu depinde nici măcar de ministrul Justiției din România. Am făcut absolut toate demersurile, poate un pic cam insistenți, dar prefer să fim insistenți din acest punct de vedere și am găsit înțelegere”, a mai spus Stelian Ion.Mediafax

Subiecte în articol: Stelian Ion
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri