Jurnalul.ro Ştiri Justitie Stelian Ion: Suntem în linie dreaptă cu desființarea SIIJ/ Varianta adoptată de Comisia juridică nu este fericită

Stelian Ion: Suntem în linie dreaptă cu desființarea SIIJ/ Varianta adoptată de Comisia juridică nu este fericită

Forma raportului privind desființarea Secției de investigare a infracțiunilor din justiție, nu mai multe amendamente, nu este cea agreată în coaliția de guvernare, dar s-a intrat în „linie dreaptă” în ceea ce privește desființarea SIIJ, a declarat ministrul Justiției, Stelian Ion, joi.

„În primul rând, observăm că suntem în linie dreaptă cu desfiinţarea Secţiei speciale. Am promis că vom desfiinţa Secţia specială, Secţia specială va fi desfiinţată. (...) Cel mai bun proiect era cel trimis de Guvern, cel susţinut de Guvern, de premierul Florin Cîţu şi trimis către Parlament. În Parlament legile trec cu majoritate. În Alianţă nu a fost agreată această variantă şi nu ar fi trecut, regret, din pricina faptului că UDMR-ul a spus şi astăzi explicit, în şedinţă, solicita garanţii suplimentare pentru magistraţi, garanţii pe care eu personal nu le-am considerat utile şi nici binevenite. De asemenea, foarte mulţi magistraţi nu le-au solicitat. Însă, punând în balanţă opţiunile pe care le avem în prezent, consider că este foarte important să fie desfiinţată această Secţie specială", a declarat Stelian Ion, la Parlament, la finalul şedinţei Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor, care a votat în favoarea desfiinţării SIIJ.

Acesta a adăugat că varianta adoptată de Comisia juridică permite deblocarea proiectului de desființare a SIIJ, chiar „dacă nu este fericită”.

„Din punctul meu de vedere, această variantă nu este fericită, dar este mult mai bună decât cea prin care toate dosarele mergeau tot la o instituţie centralizată, adică la Parchetul General, care trebuia să gestioneze toate dosarele din toată ţara. Este vorba în prezent de 6.000 de dosare. (...) Pericolul cel mai mare era să se blocheze totul. Nu făceam decât să transformăm SIIJ-ul într-o altă structură din cadrul Parchetului General, ajungeam fix în acelaşi punct în care ne găsim acum", a argumentat ministrul

Comisia juridică a Camerei Deputaților a dat, joi, raport favorabil proiectului privind desființarea Secției de investigare a infracțiunilor din justiție, adoptând mai multe amendamente. Au fost înregistrate 17 voturi „pentru” și 11 „împotrivă”. Decizia a fost luată după o dezbatere de șase ore în comisie.  

Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, Corina Corbu, și președintele CSM, Bogdan Mateescu, au părăsit sala de ședință unde se discuta proiectul de desființare al SIIJ, după nici jumătate de oră de la începutul ședinței.

Raportul comisiei urmează să intre în dezbaterea plenului Camerei Deputațilro care este prima cameră sesizată.

 

Subiecte în articol: Stelian Ion secția specială siij
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri