Jurnalul.ro Special Anchete Strategia antidosar penal a clanului Băsescu

Strategia antidosar penal a clanului Băsescu

de Ion Alexandru    |   

În timp ce Mircea Băsescu încerca să-i convingă pe judecători că merită să iasă din puşcărie, după nici patru luni de încarcerare, fiica sa, Raluca, îşi ascundea urmele dintr-o afacere ce a făcut obiectul unei anchete a Corpului de Control al Ministerului Transporturilor legate de încheierea ilegală a unor contracte de închiriere în Portul Constanţa. Nepoata fostului preşedinte a părăsit, la mijlocul lunii trecute, acţionariatul companiei Europort Est SRL, cedând acţiunile controversatei firme Ice Age SRL, implicată în scandalul armamentului din Taiwan. Operaţiunea de “albire” a avut loc la o săptămână după ce Judecătoria Medgidia a decis, la fond, că Mircea Băsescu poate fi eliberat condiţionat din Penitenciarul Poarta Albă.

În data de 14 octombrie 2016, a avut loc prima adunare a asociaţilor companiei SC Europort Est SRL după mai mulţi ani. Acţionarii, Raluca Băsescu, fiica lui Mircea Băsescu şi nepoată a lui Traian Băsescu, dar şi un anume Dragoş Ţapu, despre care “Jurnalul Naţional” a făcut, în trecut, dezvăluiri, au decis să se întrunească pentru a modifica structura acţionariatului.

Astfel, prima decizie luată cu acest prilej a fost aceea ca Raluca Băsescu să se retragă din calitatea de asociat al SC Europort Est SRL, prin cesionarea a 50% din capitalul social, în schimbul a 400 de lei, către o altă companie, pe nume SA Ice Age SRL, reprezentată legal de vărul Ralucăi Băsescu, Sorin Traşcă. A doua decizie se referă la faptul că, în urma acestei cesiuni, capitalul social al companiei rămâne neschimbat, fiind împărţit, în mod egal, de către Dragoş Ţapu şi SC Ice Age SRL. A treia decizie este aceea că Dragoş Ţapu s-a retras din calitatea de administrator unic al societăţii, cedându-i locul lui Sorin Traşcă.

Firma apare într-un raport trimis la DNA

Această mişcare a avut loc după ce, în data de 6 octombrie, magistraţii Judecătoriei Medgidia au admis cerea de liberare condiţionată formulată de către condamnatul Mircea Băsescu, tatăl Ralucăi Băsescu şi unchi al lui Dragoş Ţapu. Miza? Teama de un nou dosar penal care să implice familia de la malul mării a fostului preşedinte.

În vara anului trecut, Corpul de Control al Ministerului Transporturilor a finalizat raportul privind verificările efectuate cu privire la activitatea Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa, în perioada 2012-2015. Ancheta i-a vizat pe directorul general Valeriu Ionescu şi pe adjunctul acestuia, Decebal Şerban, fiind analizate zeci de contracte găsite în neregulă, unele cu iz penal, fapt ce a determinat Corpul de Control să sesizeze Direcţia Naţională Anticorupţie. Este vorba despre încheierea de contracte de achiziţie publică, de concesiune şi de închiriere încheiate de Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime Constanţa.

Deficienţele semnalate în raport se referă la relaţiile derulate de CNAPM cu mai multe societăţi comerciale, aflate în pragul falimentului, care au închiriat, fără a avea licenţă de lucru, de la companie, depozite în zona liberă. “Deşi există reglementări legale extrem de precise referitoare la condiţiile ce trebuie îndeplinite de către agenţii economici pentru desfăşurarea de activităţi în perimetrul Zonei Libere, acestea nu sunt respectate. CNAPM a efectuat o serie de controale şi a întocmit procese-verbale de contravenţie doar la sesizarea echipei de control de la Ministerul Transporturilor, însă nu pentru toate societăţile analizate, de unde rezultă că pot exista mai multe societăţi care desfăşoară activităţi fără licenţe, cu licenţe expirate sau care desfăşoară alte activităţi decât cele specificate în licenţe, despre care compania nu are cunoştinţă”, se arată în raportul de control.

Cesiune către compania care a manipulat armamentul din Taiwan

În documentul citat se precizează şi numele câtorva companii care au închiriat către alte firme, fără a avea dreptul, spaţii din zona Liberă a Portului Constanţa. Astfel, societăţile care au închiriat bunuri proprii către alte societăţi, fără a avea licenţă pentru această activitate, eludând plata valorilor de lucru, sunt Turbomecanica SA, Europinvest SRL şi... SC Ice Age SRL, compania apropiată de familia lui Mircea Băsescu. Două dintre firmele către care au fost închiriate aceste spaţii, ilegal, sunt SC Europort Est SRL, adică firma din acţionaratul căreia a ieşit, la mijlocul lunii trecute, Raluca Băsescu, dar şi SC Geso Rom Containers SRL, firmă din acelaşi cerc de interese. “Apreciem că reprezentanţii Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa şi-au exercitat în mod defectuos atribuţiile de serviciu”, se mai arată în raportul Corpului de Control al Ministerului Transporturilor.

Reamintim că, în ianuarie 2009, la scurt timp după ce PDL a preluat guvernarea, ca urmare a alegerilor generale din iarna lui 2008, o cantitate de 1.884 de tone de armament şi muniţie expirată au intrat în Portul Constanţa Sud Agigea, ca urmare a unui contract internaţional care prevedea distrugerea ei în Bulgaria şi România. Unul dintre vapoare a fost descărcat în România, de unde trebuia să fie preluat de către compania Oxo Network Corporaţion, aparţinând lui Cornel Purcărea, şi transportată la Uzina Mecanică Băbeni, din judeţul Vâlcea, pentru delaborare. Pentru descărcarea, manipularea şi depozitarea muniţiei în Portul Constanţa, Cornel Purcărea a apelat la serviciile unei firme de depozitări care activa pe raza portului – SC Ice Age SRL. Din acţionariatul acestei firme făceau parte, la acea dată, Raluca Băsescu, fiica lui Mircea Băsescu, şi vărul acesteia, Sorin Traşcă. Compania lui Purcărea, Oxo Network Corporation, încheiase încă din decembrie 2008 o înţelegere cu Ice Age SRL pentru depozitarea muniţiei din Taiwan, care a intrat în ţară în data de 14 ianuarie 2009 şi care a fost descărcată în 16 ianuarie, în afacere intrând şi una dintre firmele de pază din grupul UTI, al lui Tiberiu Urdăreanu, care a păzit containerele cu muniţie.

De remarcat este faptul că societatea Oxo Network Corporation a primit de la Ancex autorizaţie pentru operaţiuni de import de produse militare abia în luna februarie a anului 2009.

Manevre vechi şi noi, pentru ascunderea urmelor

Mircea Băsescu şi-a convins, imediat după izbucnirea acestui scandal, fiica să părăsească acţionariatul firmei Ice Age SRL. Mai ales că s-a descoperit faptul că societatea nu deţinea licenţă pentru depozitarea de armament şi muniţie. Ieşirea Ralucăi Băsescu din Ice Age SRL a fost, însă, una de faţadă. Potrivit informaţiilor furnizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, în februarie 2015, unicul asociat al companiei SC Ice Age SRL era vărul Ralucăi Băsescu, Sorin Traşcă. Atunci, acesta din urmă a convocat o adunare a asociaţilor SC Ice Age SRL, prilej cu care a decis majorarea capitalului social al societăţii, prin aportul cu 590 de lei al lui Dragoş Ţapu, fiul Corinei Ţapu, director, până în 2014, al Oficiului Registrului Comerţului Constanţa.

Dragoş Ţapu devenise, astfel, acţionar majoritar şi administrator al firmei care a aparţinut, până în 2009, Ralucăi Băsescu. Trei zile mai târziu, are loc o altă AGA a SC Ice Age SRL, când Sorin Traşcă a decis să cesioneze toate acţiunile deţinute către Dragoş Ţapu, părăsind firma. În calitate de unic asociat, Ţapu decide să acopere toate legăturile societăţii cu afacerea depozitării muniţiei, înlocuind obiectul de activitate al companiei cu “închirieri şi leasing maşini şi echipamente de construcţii”.

Firma din care a ieşit Raluca Băsescu luna trecută activează în Portul Constanţa şi este menţionată într-un raport al Corpului de Control al Ministerului Transporturilor, trimis, în 2015, la DNA

Unde duc legăturile dintre Băsescu, Ţapu şi Traşcă

Revenind la proaspăta ieşire a Ralucăi Băsescu din acţionariatul SC Europort Est SRL, precizăm faptul că, în anul 2014, SC Ice Age SRL a devenit asociat în două companii – SC Sorin Macarale SRL şi SC Gesi Rom Containers SRL, firmă al cărui nume, de asemenea, apare în raportul Corpului de Control al Ministerului Transporturilor. Această din urmă firmă a fost înfiinţată exact în locul în care a funcţionat SC Ice Age SRL, adică în Zona Liberă Constanţa Sud Agigea, incinta nr. 1, Parcela L, Lot 1, iar obiectul de activitate este “manipulări”. În această societate acţionar majoritar este Ice Age SRL, fosta firmă a lui Sorin Traşcă şi a Ralucăi Băsescu, cu 40% din beneficii şi pierderi, Sorin Traşcă, cu 30%, şi un anume Gheorghe Grebenciu, tot cu 30%, acesta din urmă deţinând şi calitatea de administrator. În ceea ce priveşte SC Sorin Macarale SRL, aceasta este o firmă înfiinţată în 21 iulie 2014, sub numele de SC SID Business Team SRL, cu sediul într-o locaţie aparţinând vărului Ralucăi Băsescu, Sorin Traşcă, iar acţionarii sunt Ice Age SRL (45%), Dragoş Ţapu (10%) şi Sorin Traşcă (45%). În 27 martie 2015, compania, care se ocupă cu promovarea şi dezvoltarea imobiliară, şi-a schimbat denumirea în SC Sorin Macarale SRL.

Europort Est SRL a apărut după ce Raluca Băsescu şi-a şters, iniţial, urmele din SC Ice Age SRL. Adică firma a fost înfiinţată de Traşcă şi Raluca Băsescu, dar, în aprilie 2015, noul proprietar al Ice Age SRL, Dragoş Ţapu, a preluat o parte din acţiunile la Europort Est SRL. Firma are sediul social tot în Zona Liberă Constanţa Sud, incinta 1, Parcela L, Lotul 1.

La opt zile după ce Judecătoria Medgidia a decis, pe fond, punerea în libertate a lui Mircea Băsescu, Raluca Băsescu a decis să iasă din acţionariatul unei firme, membră a grupului care a descărcat, în 2009, armamentul expirat din Taiwan, firmă ce face obiectul unei anchete a Ministerului Transporturilor

Tribunalul Constanţa nu a luat o decizie în privinţa eliberării lui Mircea Băsescu

Magistraţii Tribunalului Constanţa au rămas în pronunţare în legătură cu contestaţia depusă de procurorii Serviciului Teritorial Constanţa al DNA faţă de decizia Judecătoriei Medgidia de a aproba liberarea condiţionată a lui Mircea Băsescu. Fratele fostului preşedinte, condamnat la patru ani de închisoare pentru trafic de influenţă, pentru că a cerut “morman” în vederea intervenţiei în justiţie, pentru eliberarea lui Bercea Mondial, a executat, în Penitenciarul Poarta Albă, doar patru luni din această pedeapsă, restul de un an fiind consumat în arest preventiv sau în arest la domiciliu. În 6 octombrie, magistraţii Judecătoriei Medgidia au decis că Mircea Băsescu poate fi pus în libertate. DNA a contestat această decizie, cerând Tribunalului Constanţa să respingă cererea, invocâmd faptul că cele patru luni petrecute după gratii de fratele lui Traian Băsescu nu sunt suficiente pentru ca acesta să se îndrepte, să conştientizeze gravitatea faptelor comise, existând premisele ca, odată eliberat, acesta să continue acelaşi gen de activităţi. Până la închiderea ediţiei, judecătorii nu au luat o decizie în ceea ce priveşte soarta lui Mircea Băsescu.

Mircea Băsescu spera, ieri, că va fi pus în libertate. Condamnat pentru cei 600.000 de euro primiţi de la clanul Bercea, Băsescu a făcut doar patru luni de puşcărie, din cei patru ani de condamnare. Tribunalul Constanţa a rămas în pronunţare.

Subiecte în articol: mircea basescu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri