Jurnalul.ro Ştiri Educatie Strategie pentru dezvoltarea competențelor parentale, lansată în dezbatere de Ministerul Educației

Strategie pentru dezvoltarea competențelor parentale, lansată în dezbatere de Ministerul Educației

Ministerul Educației a anunțat miercuri lansarea în consultare publică a strategiei naționale „Părinți educați, copii fericiți”, care își propune dezvoltarea competențelor parentale.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Educației, rolul fundamental în educarea copiilor îl are familia, iar sistemul de învățământ este dator să sprijine și, la nevoie, să orienteze familia în acest rol, într-un mod profesionist.

„Slaba informare a părinților din mediile dezavantajate privind creșterea și îngrijirea copiilor are drept consecință neglijarea copilului în toate formele ei de manifestare (fizică, educațională, emoțională și de sănătate mintală, precum și lipsa de supraveghere adecvată), factori care, alături de mortalitatea infantilă, sărăcie si malnutriție, afectează un număr semnificativ de copii și familiile acestora”, se arată în comunicat.

Fenomenul părinților plecați la muncă în străinătate, numărul crescut al sarcinilor în rândul adolescentelor, căsătoriile timpurii în comunitățile sărace, marginalizate, numărul crescut al copiilor abuzați, neglijați sau exploatați reprezintă probleme grave care afectează mulți copii și tineri, susțin reprezentanții Ministerului.

Conform acestora, succesul școlar și în viață al copiilor și tinerilor se construiește nu doar pe activitatea de predare-învățare-evaluare de la clasă, ci are ca fundament stimularea stării de bine de acasă și de la școală, atitudinea familiei și comunității față de învățare, precum și importanța pe care familia o acordă educației.

„Ciclurile multigeneraționale de eșec educațional, atât de frecvente în unele medii dezavantajate din România, sporesc inechitatea și reduc șansele de succes ale copiilor. Aceste cicluri de eșec pot fi întrerupte doar prin implicarea părinților, a familiilor în actul educațional, în crearea unei atitudini pozitive față de învățare și față de valoarea adăugată pe care educația o poate avea în viața tuturor”, se mai arată în comunicat.

Astfel, Ministerul Educației susține că este dator să creeze un cadru de pregătire, consiliere și educare a părinților și a viitorilor părinți, astfel încât persoanele vulnerabile, copii, tineri și părinți, să fie
protejate, consiliate și ajutate.

Strategia Națională „Părinți educați, copii fericiți” vine să creeze acest cadru pentru dezvoltarea competențelor parentale, cu scopul de a îmbunătăți cunoștințele, abilitățile, practicile de îngrijire și educare a copilului în conformitate cu recomandările psihopedagogiei moderne. Prin dobândirea acestor competențe, părinții vor fi mai informați și mai siguri în rolul lor, mai capabili să le ofere copiilor sprijinul și îndrumarea de care au nevoie pentru succes în școală și în viață.

Strategia va rămâne în consultare publică până în 2 mai 2022, ora 20.00.

(sursa: Mediafax)

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri