Stratul de zăpadă măsoară 68 de centimetri la Bâlea Lac şi 24 de centimetri la Vârfu Omu, unde se înregistrează un risc moderat de producere de avalanşe, de gradul doi pe o scară de la unu la cinci, au anunţat, vineri, meteorologii de la Serviciul Regional de Prognoză a Vremii Sibiu.
Turiştii pot urca doar cu telecabina la Bâlea Lac (judeţul Sibiu), la peste 2.000 de metri altitudine în Munţii Făgăraş. Un bilet cu telecabina dus-întors costă 60 de lei de persoană.
Salvamontiştii recomandă turiştilor să evite traseele montane situate deasupra cabanelor din Munţii Făgăraş. AGERPRES