Jurnalul.ro Ştiri Observator „Străzi deschise” activează, în premieră, o nouă zonă a Capitalei

„Străzi deschise” activează, în premieră, o nouă zonă a Capitalei

„Străzi deschise” activează în weekendul 31 august – 1 septembrie, în premieră, o nouă zonă a Capitalei. Strada Trapezului din sectorul 3 va fi scena unui program artistic variat.

Pe Strada Trapezului din sectorul 3, între Bulevardul Theodor Pallady și Str. Prevederii, se vor desfășura ateliere creative și educaționale, de improvizație și actorie, spectacole de dans, concerte live, activități sportive și instalații de artă interactive.

De asemenea, Calea Victoriei redevine locul preferat al bucureștenilor și turiștilor, care se pot bucura atât de expoziții tematice și concerte, cât și de concursuri cu premii sau jocuri interactive și surprize pregătite special pentru cei mici.

Ca alternative de petrecere a timpului liber, pasionații de artă pot explora cele peste 170 de opere de artă ale celebrului artist suprarealist, Salvador Dalí, în cadrul expoziției Universul lui Salvador Dalí, care mai poate fi vizitată la ARCUB – Hanul Gabroveni, în Centrul vechi al Capitalei, doar în acest weekend, în intervalul 10.00 - 20.00, precum și piesele vestimentare de epocă, din secolele XIX și XX, expuse la Casa Eliad din Bulevardul Mircea Vodă nr. 5, în cadrul expoziției Feminitatea veacului trecut. De la Belle Epoque la Interbelic, deschisă până la 20 septembrie, de marți până duminică, între orele 12:00 și 18:30.

De asemenea, Școala de Artă București invită publicul să admire creativitatea cursanților săi în cadrul unor expoziții de artă decorativă și iconografie, pictură, grafică și design vestimentar, ce pot fi vizitate, în intervalul 15.00 - 20.30, la sediul din sectorul 4 al Capitalei.

În cadrul programului „Străzi deschise, București – Promenadă urbană” din acest weekend vor fi instituite restricții rutiere pe Calea Victoriei în intervalul 10.00-22.00 în ziua de sâmbătă, 31 august, respectiv între orele 14.00 și 22.00, duminică, 1 septembrie.

Se va permite traversarea pe Calea Victoriei, pe segmentul de drum de la intersecția cu Bulevardul Dacia, Strada Știrbei Vodă, Strada Ion Câmpineanu, Bulevardul Regina Elisabeta. Traficul Societății de Transport București va fi deviat, fără afectarea călătorilor.

Traficul rutier pe Calea Victoriei se va relua pe timpul nopții până dimineața (în ziua de sâmbătă spre duminică), începând de la ora 23.00 până la ora 9.00. Pentru siguranța participanților la eveniment, pe arterele pe care nu mai circulă mașini se închid și pistele de biciclete.

În sectorul 3 al Capitalei, începând de sâmbătă, 31 august, ora 7.00, până luni, 2 septembrie, până la ora 2.00, traficul este restricționat pe Strada Trapezului, pe segmentul de drum cuprins între Bulevardul Theodor Pallady și Strada Prevederii.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: Străzi Deschise premiera
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri