Unu din trei români declară că ar cumpăra produse de contrabandă, arată studiul IRES. Produsele de contrabandă şi contrafăcute se vând mai ales în pieţe. Peste 60% dintre românii chestionaţi spun că au observat astfel de tranzacţii ilegale. În mediul online 38% dintre persoanele intervievate declarând că au văzut astfel de produse.
"Deşi 44% dintre romani consideră că în ultimii 3 ani a scăzut siguranţa consumatorului în privinţa originii şi calităţii produselor, tentaţia achiziţionării produselor ilegale rămâne la un nivel îngrijorător de mare. Vom rămâne ACTIVi, prin continuarea demersurile educaţionale derulate prin campania Fii tu! Fii original!, precum şi prin intensificarea cooperării cu Poliţia de Frontieră Română, Poliţia Română, Direcţia Generală a Vămilor, Jandarmeria Română şi cu alţi reprezentanţi ai administraţiei centrale şi locale", a declarat Daniel Mărăcineanu, director general al Asociaţiei ACTIV.
Ziua Naţională a Luptei Împotriva Traficului Ilicit de Mărfuri este pe 21 aprilie, instituită prin Legea nr.100 din 8 mai 2019, propunerea legislativă fiind semnată de către un grup de parlamentari din mai multe partide politice uniţi în lupta împotriva acestui fenomen negativ, la propunerea asociaţiei ACTIV.
Studiul, realizat la comanda Asociaţiei ACTIV, arată că ţigaretele (38%) reprezintă principalul produs de contrabandă din România, iar în privinţa produselor contrafăcute, clasamentul este dominat de articolele vestimentare şi încălţăminte, cu 34% din menţiuni. Produsele alimentare, articolele cosmetice şi de igienă, electronicele, produsele alcoolice, piesele auto şi medicamentele completează topul produselor comercializate ilicit în România.
"Traficul ilicit de mărfuri este un fenomen cu impact major asupra societăţii româneşti, care generează efecte negative în lanţ. Este datoria fiecăruia dintre noi să ne implicăm în stoparea lui şi să spunem nu produselor de contrabandă şi contrafăcute!", adaugă Daniel Mărăcineanu.
Asociaţia pentru Combaterea Traficului Ilicit "Viitorul"- ACTIV are drept scop promovarea, sprijinirea realizarea şi coordonarea de activităţi care să contribuie la conştientizarea publicului şi a autorităţilor cu privire la efectele negative ale traficului ilicit de mărfuri.