Jurnalul.ro Ştiri Externe SUA: 5 unități militare israeliene au comis încălcări grave ale drepturilor omului

SUA: 5 unități militare israeliene au comis încălcări grave ale drepturilor omului

de Redacția Jurnalul    |   

Departamentul de Stat al SUA a constatat că cinci unități militare israeliene au comis încălcări grave ale drepturilor omului înainte de războiul din Gaza.

Departamentul de Stat al SUA a anunțat luni că cinci unități ale armatei israeliene sunt responsabile de încălcări grave ale drepturilor omului în incidente care au avut loc în afara Fâșiei Gaza, înainte de izbucnirea conflictului dintre Israel și Hamas în octombrie.

"Am găsit cinci unități israeliene responsabile pentru incidente individuale de încălcări grave ale drepturilor omului. Toate acestea au fost incidente cu mult înainte de 7 octombrie și niciunul nu a avut loc în Gaza", a declarat purtătorul de cuvânt adjunct al Departamentului de Stat, Vedant Patel, citat de Reuters.

"Patru dintre aceste unități au remediat aceste probleme. Pentru o unitate continuăm să avem consultări și angajamente cu guvernul Israelului", a mai spus Patel.

Conduita militară a Israelului a fost supusă unui control din ce în ce mai atent de către SUA de la începerea atacurilor în Gaza, în urma agresiunii Hamas din Israel, în 7 octombrie anul trecut.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

 

 

(sursa: Mediafax)

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri