Negocierile dintre democraţi şi republicani pentru a pune capăt închiderii parţiale a activităţii guvernului federal al SUA au eşuat şi vor fi reluate săptămâna viitoare, relatează AFP.
După doar câteva minute într-un hemiciclu aproape gol, Senatul a decis în unanimitate să amâne şedinţa până luni, la ora 10.00 (ora 15.00 GMT) şi să reia examinarea unei legi bugetare miercuri, 2 ianuarie, de la ora 16.00 (21.00 GMT).
Impasul bugetar, care durează de şase zile în SUA, a fost creat de dezacordul celor două părţi cu privire la finanţarea construirii unui zid la graniţa cu Mexicul, promis de Donald Trump şi căruia i se opun ferm democraţii.
Atât timp cât cele două părţi nu vor ajunge la un acord, finanţarea a 25% din departamentele şi administraţiile federale va rămâne suspendată. Dar democraţii şi republicanii par fermi pe poziţiile lor, acuzându-se reciproc.
''Preşedintele a afirmat clar că orice lege de finanţare a guvernului trebuie să finanţeze în mod adecvat securitatea la frontiere pentru a opri fluxul de droguri ilegale, infractorii, membri ai grupului infracţional MS-13, traficanţii de copii şi fiinţe umane şi pentru a-i proteja pe americani", a declarat joi purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Sarah Sanders.
De la miezul nopţii, vinerea trecută, aproximativ 800.000 de angajaţi federali sunt afectaţi de a acest impas, jumătate fiind nevoiţi să lucreze pentru servicii considerate esenţiale fără a fi plătiţi, în timp ce alţii au intrat în şomaj forţat.
Preşedintele republican solicită 5 miliarde de dolari pentru construirea unui zid pentru a bloca intrarea clandestină la graniţa cu Mexicul. Democraţii refuză să finanţeze acest proiect, dar propun fonduri pentru alte măsuri de securitate la frontieră.