Jurnalul.ro Ştiri Externe SUA pun presiune pe India în scandalul provocat de asasinarea unui lider religios

SUA pun presiune pe India în scandalul provocat de asasinarea unui lider religios

de Redacția Jurnalul    |   

Secretarul de stat american, Antony Blinken, a îndemnat India să coopereze cu anchetatorii canadieni care anchetează uciderea în Canada a unui lider religios. Relațiile dintre Canada și India s-au deteriorat foarte mult în urma incidentului.

Solicitarea a fost făcută în timpul unei întâlniri cu ministrul indian de Externe, Subrahmanyam Jaishankar. Blinken s-a întâlnit joi cu ministrul indian, a declarat un oficial american, citat de Reuters.

„Blinken a ridicat problema canadiană în cadrul întâlnirii sale, a îndemnat guvernul indian să coopereze cu ancheta canadiană", a spus oficialul american, deși Departamentului de Stat nu a făcut nicio mențiune despre subiect.

Jaishankar a declarat marți că New Delhi a transmis Canadei că India este dispusă să analizeze orice informații „specifice" sau „relevante" pe care canadienii le furnizează cu privire la crimă.

Blinken și consilierul american pentru securitate națională, Jake Sullivan, au declarat săptămâna trecută că americanii sunt „profund îngrijorați" de acuzațiile aduse de Trudeau. Ambasadorul SUA în Canada a dezvăluit pentru televiziunea canadiană că unele informații despre acest caz au fost colectate de alianța de informații Five Eyes, care include SUA, Canada, Australia, Noua Zeelandă, Marea Britanie.

Tensiunile dintre cele două țări s-au amplificat după ce Canada a declarat că investighează „acuzații credibile" care leagă India de uciderea unui lider separatist. India a respins vehement acuzația, numind-o „absurdă". Analiștii spun că relațiile dintre cele două țări, care au fost tensionate timp de luni de zile, sunt acum la cel mai scăzut nivel din toată istoria.

Indianul Hardeep Singh Nijjar, în vârstă de 45 de ani, a fost împușcat mortal în fața unui templu sikh pe 18 iunie în Surrey, o suburbie a orașului Vancouver cu o populație sikh numeroasă. Nijjar a susținut o patrie sikh sub forma unui stat independent în India și a fost desemnat de indieni drept „terorist" în iulie 2020.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: india canada
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri