Această subvariantă generează forme mai grave de boală, cu afectare pulmonară, este rezistentă la unele antivirale şi la tratamentele cu anticorpi monoclonali și chiar la imunitatea indusă prin infectarea cu varianta inițială a tulpinii Omicron, potrivit unui studiu recent. Asta înseamnă că inclusiv cei care au trecut prin infecția cu Omicron se pot reinfecta cu noua subvariantă BA.2.
La finalul săptămânii trecute, vicepreşedintele Societăţii Române de Epidemiologie, prof. dr. Emilian Popovici, atrăgea atenția asupra subvariantei BA.2 a Omicron, care, nu doar că este cu până la 50% mai transmisibilă decât varianta principală a tulpinii Omicron (BA.1), dar poate da și forme mai grave de boală.
„Se arată la orizont un posibil val șase. Nu se știe cum se va produce și ce amploare va avea, dar semnalele care vin sunt de alarmă”, a spus Emilian Popovici, într-o dezbatere online, organizată de Academia de Științe Medicale. Citând un studiu realizat în Japonia, medicul a precizat că subvarianta BA.2, care a fost detectată în cel puţin 74 de ţări şi este deja dominantă în cel puţin 11 ţări, „ar genera forme grave de boală într-o măsură echivalentă cu varianta Delta, ceea ce este extrem de îngrijorător”. Mai mult, BA.2 „este rezistentă la unele antivirale, cum este Strovimab, şi, mai alarmant, este rezistent la anticorpii monoclonali”, a subliniat epidemiologul, amintind același studiu japonez, care „este confirmat parţial de cercetători americani”.
Rafila: „Nu ne punem problema unui val 6”
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, spune însă că, în prezent, nu se pune problema unui val şase al pandemiei de coronavirus, deoarece în țara noastră sunt puține cazuri depistate cu această subvariantă. „Sunt și în România, ultima dată erau 13 cazuri, nu știu ultima statistică. Nu ne punem problema unui val 6, în acest moment. E de vorba de imunitate obținută la nivel populațional fie trecerea prin boală, fie prin vaccinare, fie prin amândouă”, a declarat Rafila, luni, într-o conferință de presă, adăugând că „ar trebui să vedem mai multe studii şi să nu ne referim la un singur studiu care a fost citat de un coleg de la Timişoara”.
BA.2 – de la 1% la 9%, în 3 săptămâni
Datele raportate săptămânal de specialiștii Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) din cadrul INSP arată că cele 13 cazuri de BA.2 despre care știa ministrul Sănătății erau depistate până la finalul lunii ianuarie, adică acum mai bine de trei săptămâni, când ponderea acestei subvariante în totalul infectărilor cu Omicron era de numai 1,1%.
Conform INSP, săptămâna trecută cazurile depistate cu BA.2 reprezentau 5,2% din totalul infectărilor cu Omicron confirmate prin secvențieri, iar acum proporția acestora a crescut la 9%: „în săptămâna 14 - 20 februarie, au fost confirmate 597 de cazuri COVID cu varianta Omicron”.
Ritm accelerat de răspândire în țara noastră
O pondere și mai mare a acestei subvariante mai contagioase a Omicron a fost depistată în cadrul studiului de secvențiere a genomului virusului SARS-CoV-2 derulat de o clinică privată. Din cele 171 de probe secvențiate, provenite din mai multe orașe din țară, 46 au fost depistate cu subvarianta BA.2 a virusului. Prevalența infectărilor cu BA.2 a înregistrat o creștere importantă în ultimele două săptămâni, de data aceasta fiind identificate de aproape 9 ori mai multe cazuri față de ultima secvențiere făcută, atrag atenția de specialiștii MedLife. Practic, este o creștere de la 3% la 27% în interval de 2 săptămâni pe lotul de studiu, ceea ce e confirmă ritmul accelerat de răspândire a acestei subvariante Omicron.
În Danemarca, unde este dominantă, a crescut numărul deceselor
Mai mulți experți cunoscuți la nivel mondial sunt îngrijorați că noua subvariantă a tulpinii Omicron ar putea duce la o nouă creștere devastatoare a infecțiilor și a deceselor în întreaga lume.
Epidemiologul Eric Feigl-Ding, specialist în domeniul sănătății publice și unul dintre primii cercetători care au tras un semnal de alarmă cu privire la gravitatea Covid-19, scrie pe Twitter că subvarianta BA.2 este „o veste foarte proastă”. Acesta dă ca exemplu Danemarca, unde subvarianta BA.2 a devenit dominantă de câteva săptămâni, iar acum reprezintă 90% din totalul cazurilor noi, spunând că înmulțirea deceselor sugerează că această subvariantă are un impact semnificativ asupra sănătății.
În studiul realizat la Universitatea din Tokyo, despre care a amintit și epidemiologul român Emilian Popovici, cercetătorii care au expus hamsteri la diferite variante ale coronavirusului SARS-CoV-2, spun că sunt diferențe majore între subvariantele BA.1 (cea care a provocat valul 5 - Omicron) și BA.2. Printre cele mai îngrijorătoare constatări ale japonezilor se numără și faptul că BA.2 afectează plămânii, dând leziuni mai rapide și mai extinse: „Încărcătura virală de ARN la periferia pulmonară și tulburările histopatologice ale BA.2 au fost mai severe decât cele ale BA.1 și chiar B.1.1”. „Pe scurt, datele noastre sugerează posibilitatea ca BA.2 să fie varianta cea mai îngrijorătoare pentru sănătatea globală”, au conchis japonezii, care consideră că această variantă trebuie „să fie monitorizată în profunzime”.
Studiul realizat la Universitatea din Tokyo poate fi citit aici: Virological characteristics of SARS-CoV-2 BA.2 variant | bioRxiv
Cercetătorii japonezi au constatat că noua subvariantă este mai rezistentă la imunitatea indusă prin infectarea cu varianta inițială a tulpinii Omicron (BA.1), ceea ce înseamnă că inclusiv persoanele care au trecut prin infecția cu Omicron se pot reinfecta cu noua subvariantă BA.2.
„Pandemia nu s-a terminat. Omicron nu va fi ultima variantă de coronavirus care să ne bântuie”, este și părerea specialistului în medicină moleculară Eric Topol, fondatorul și directorul Institutului translațional de cercetare Scripps din Statele Unite. „Dacă am învățat ceva din pandemie, este că virusul are o capacitate extraordinară de adaptare – și este imprevizibil”, a mai spus acesta pe Twitter.
„Iată că nici nu au apucat oamenii să spună prea apăsat că ne apropiem de sfârşitul valului cinci – unii, mai optimişti, că ne apropiem de sfârşitul pandemiei - şi se arată la orizont un posibil val șase. Semnalele care vin sunt de alarmă. Varianta BA.2 pare a fi comparabilă cu varianta Delta”, a spus prof. dr. Emilian Popovici, vicepreședinte SRE.