În 1942, imediat după absolvirea Școlii Militare de Ofițeri de Cavalerie, cu gradul de sublocotenent, Pantazi a plecat pe front, în cadrul Regimentului 9 Roșiori. La 10 mai 1945 a fost avansat la gradul de locotenent. După nici un an, a fost arestat executând 16 ani de detenție în patru etape. Eliberat la 1 iunie 1964, a lucrat ca miner și maistru miner la hidrocentralele Argeș, Lotru și Someș, iar în 1978 a primit pașaport de turist și a rămas ca azilant politic la München.
Fiul marelui general Constantin Pantazi a detaliat în carte momentul în care a reușit să evadeze din lagărul de la Cavnic, petrecut în 1953: „În dimineaţa de 6 iunie, am intrat cu toţii în mină după hotărârile dinainte stabilite. Urma ca înainte de sfârşitul şutului să ne întâlnim cu toţii într-o breşă din apropierea primei corfe (n.r. mic ascensor - „colivie”), pentru repetarea misiunilor fiecăruia şi pentru a pleca cu toţii în grup să ocupăm în întregime două corfe care se succedau.
Imobilizarea paznicilor
Componenţa celor două corfe fusese alcătuită pe criteriul forţei fizice, deoarece ocupanţii primei corfe urmau să procedeze la imobilizarea miliţianului şi a corfagiului civil care se aflau la punctul-cheie, acela unde părăseam cea de-a doua corfă, pentru a lua drumul suitorii care mergea către suprafaţă, în locul continuării drumului pe galerie, care mergea în colonie.
Astfel am hotărât componenţa primei corfe: Titi Coşereanu, Colea Ungureanu, Ducu Ciocâlteu, Simion Cojocaru, Gheorghiţă Brânzaru şi cu mine, următoarea cuprinzând restul, adică: Ion loanid, Make Dumitrescu, Paul lordănescu, Ion Cojocaru, Ion Brânzaru şi Mircea Vueric.
Miliţianul şi corfagiul trebuiau imobilizaţi, legaţi cu sârmă şi cu căluş în gură în timp de trei minute, adică timpul necesar venirii celei de-a doua corfe. Ajungem la punctul denumit «Reiner», punct în care începe acţiunea. Cobor primul din corfă şi am dezagreabila surpriză de a vedea aici pe cel mai solid miliţian din colonie! Ai noştri îmi caută privirea cu îngrijorare. Aşez cu calm lampa pe jos şi cu viteza fulgerului cei doi sunt atacaţi. Urmăresc lupta cu înfrigurare. Deşi Colea este aruncat pe jos, Simion şi cu Gheorghiţă sunt atât de duri încât miliţianul li se adresează: «Nu mă omorâţi, fac tot ce doriţi!», şi în timp ce Simion îi leagă mâinile la spate şi Gheorghiță picioarele, Colea îi pune câlţi în gură!
Al 13-lea evadat
Operaţia se desfăşoară în perfecte condiţiuni. Nu acelaşi lucru se poate spune despre imobilizarea corfagiului, care se bate cu străşnicie cu Ducu şi cu Titi. După o dârză rezistenţă, corfagiul cedează şi este legat fedeleş, administrându-i-se şi lui o bună porţie de câlţi, drept căluş în gură. Dintr-o corfă ce plecase înaintea celor ale noastre, Titi Spânu, care aflase de evadare, s-a ascuns în galerie şi acum s-a întors pentru a pleca cu noi! Iată-ne acum 13 la număr! Totul s-a terminat.
Camarazii mei din prima corfă au pornit pe scări în sus, ultimul fiind eu. Ştiu că în jur de trei minute, când următoarea corfă va sosi, se va da alarma. Am început să număr scările pe care urc: una, două, trei… Cincisprezece!
Prins și pus în lanțuri
Acest timp mi se pare o veşnicie! Ajung la ultimul pod… Uşa este deschisă, dar nici unul din camarazii mei nu se mai văd! Pe măsură ce se urcaseră o şi zbughiseră către pădure. Nu mă mai uit nici în dreapta, nici în stânga, o pornesc cu paşi repezi drept înainte, unde ştiu că este pădurea. Plouă cu găleata. Şuier uşor pentru a-mi căuta camarazii, dar nu am nici un răspuns. Am priceput… Sunt singur! În schimb, sunt liber! Am ieşit din închisoare prin propriile mele forţe. Am reuşit!… am reuşit!… am reuşit!… Sunt fericit!”.
Pantazi a fost prins după 4 zile, la Baia Mare, și reîncarcerat. „A urmat rearestarea, condamnarea la peste 120 de ani și deținerea mea singur în lanțuri de mâini și de picioare, la Aiud și Gherla. Mâncarea mi se da o dată la două zile, ca și dusul la closet. În acești 10 ani nu m-am schimbat niciodată și bineînțeles urinam pe mine. Sunt recunoscător comuniștilor pentru regimul ce mi l-au aplicat, deoarece aici am învățat să nu-mi fie frică nici de viață, oricât de grea ar fi”, punctează Pantazi în cartea „Am trecut prin iad”, aflată acum la chioșcurile de ziare împreună cu Jurnalul.
Baza
Dumitru Popescu, două lansări de romane sociale
Scriitorul Dumitru Popescu revine cu două lansări de carte. Fostul mare demnitar comunist, fin observator al timpurilor pe care le trăim, a realizat două romane numai bune de citit pentru cei care îl apreciază.
„Pasajul” a apărut zilele acestea în ediţia a doua la Editura Hoffman. Cartea are în centru două nuclee epice. Pe de o parte, drama unor familii din clasa de mijloc ce suporta consecinţele încălcării legilor „legături de sânge”, cu ample reverberaţii în viaţa socială. Pe de altă parte, lumea teatrală, cu personalităţile ei marcante și una din marile figuri actoriceşti ale aşa-numitei generaţii de aur a scenei românești.
În acelaşi timp, romanul ridica pe un palier superior frământarea existenţială inerentă oamenilor în legătură cu sensul vieţuirii lor, cu raportul dintre ceea ce este pasager și ce este consubstanţial dăinuirii.
„Răsturnare de situaţie”, cum se spune adesea la televiziune! Dintr-un cârciumar oarecare iese un boss capitalist. Romanul „Omul zăpezilor”, de Dumitru Popescu, de asemenea apărut recent în a doua ediţie, la Editura Hoffman, ne înfăţişează tranziţia societăţii românești de la socialism la capitalism sub forma unei site. A unei site riguroase, prin care trec oamenii dornici de parvenire, pentru a li se verifica dexterităţile (iniţiativă, spirit organizatoric, manipulare a banilor etc.), dar mai ales flexibilitatea spiritului moral. Acest test al moralei, în forma lui inversată, ni se înfăţişează dimpreună cu cei ce-l trec sau îl „pică”. Vedem învingătorii și învinşii noului război, ultimii înţelegând că pierzând, de fapt, şi-au salvat sufletul. Cele două cărți pot fi găsite pe www.editurahoffman.ro.