„Cetățenii (...) văd că prețurile cresc (...) și își spun că este un furt. Este de înțeles pentru că această inflație este atât de bruscă și continuă”, a declarat ministrul Dezvoltării și Investițiilor, Adonis Georgiadis, la postul de radio Skai.
Confruntat cu o inflație galopantă, care a ajuns la 12,1%, fiind una dintre cele mai ridicate din Uniunea Europeană, potrivit Eurostat, guvernul grec a decis să lanseze, de miercuri, 2 noiembrie, un „coș” care permite tuturor gospodăriilor să găsească un produs din 31 de categorii (pâine, lapte, paste, orez, carne etc.) la un preț preferențial în supermarketurile cu o cifră de afaceri de peste 90 de milioane de euro pe an.
Prin urmare, de comun acord cu ministerul, toate supermarketurile trebuie să propună un produs pentru fiecare categorie la un preț redus și să îl promoveze pe internet sau în broșuri publicitare. Cei care nu reușesc să facă acest lucru la timp riscă o amendă de 5.000 de euro pe zi de întârziere. Măsura, care a intrat în vigoare la 2 noiembrie, ar trebui să dureze cel puțin până la sfârșitul lunii martie, potrivit Ministerului Dezvoltării și Investițiilor, deși lista de produse ar putea fi actualizată pe parcurs.
Potrivit unui studiu realizat de NielsenIQ, gospodăriile din Grecia au plătit în primele nouă luni ale anului 2022 în supermarketurile din țară cu aproximativ 320 de milioane de euro mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce au cumpărat mai puține produse (-1,8%).
În domeniul energiei, creșterile au fost cele mai spectaculoase: prețul gazelor s-a cvadruplat într-un an (+ 332%), iar prețul energiei electrice a crescut cu 30%. Pe măsură ce se apropie iarna, mulți greci se tem că nu vor putea să se încălzească. Potrivit unui sondaj recent al Institutului Marc, cea mai mare preocupare a populației grecești este creșterea costului vieții (84,5%), cu mult înaintea tensiunilor cu Turcia (44%).
(sursa: Mediafax)